Profesor român de istorie, proiect de promovare a țării noastre în Italia

Antoniu Martin, profesor absolvent al Facultăţii de Istorie din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a demarat un proiect jurnalistic semnificativ în Italia, pentru promovarea României, informează publicația Aradon.

Primul demers jurnalistic în presa din Peninsulă a fost întreprins de profesorul arădean Antoniu Martin cu cinci ani în urmă, atunci când accentul a fost pus pe semnificația Centenarului Marii Uniri.

„Am considerat oportun să contribui la familiarizarea publicului italian cu aspectele fundamentale din istoria contemporană a României și a românilor. Având în vedere dimensiunea comunității românești de acolo, cunoașterea de către italieni a unor momente relevante din istoria românilor poate reprezenta o premisă pentru un dialog intercultural autentic”, a spus profesorul Antoniu Martin. Cu acea ocazie au fost publicate articole de promovare culturală, cu tematică istorică, în peste 15 publicații online și offline.

Demersul profesorului Antoniu Martin a continuat, iar în prezent scrie articole în publicații italiene relevante pentru domeniul politicii externe și relațiilor internaționale, precum „Giornale Diplomatico”, „Notizie Geopolitiche”, „Notiziario Estero”, „Espartibus”, „Roma Giornale Sera”, „TV 7 Avellino”, „Quotidiano Sociale”, „Sicilia Uno News” etc.

Printre temele abordate de profesorul arădean în presa italiană se regăsesc rolul României în NATO, modul în care țara noastră se raportează la domeniul energiei în actualul climat grevat de o puternică criză energetică, precum și progresul înregistrat de România în ultimii ani în domenii precum protejarea frontierelor de stat sau justiție.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am constatat, în aproape un an de când public sistematic în presa italiană, un feedback foarte bun din partea unor medii economice și culturale din Peninsulă. Acest lucru spune ceva despre impactul inițiativelor mele și mă motivează să continui”, mărturisește profesorul arădean.

Antoniu Martin s-a născut la Arad, la 30 aprilie 1977. Este licenţiat al Facultăţii de Istorie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; Doctor în istorie, Universitatea de Vest din Timişoara, cu o teză despre colectivizarea agriculturii în judeţul Arad.

Profesorul Antoniu Martin este autor al volumelor: „Amprente ale trecutului. Consideraţii privind comunismul din Europa Est-Centrală”, Arad, editura Mirador-2001; „Masoneria Arădeană la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX”, Arad, editura Mirador, 2003; împreună cu Mihai Motoarcă, „ Masonerie şi spiritualitate. Avatarurile istorice ale conceptului iniţiatic”, Arad, editura Guttenberg, 2005; „Economie şi societate în judeţul Arad. Consideraţii privind reforma agrară din 1945 în judeţul Arad”, Arad, editura Mirador, 2006; „Masoneria Explicată Profanilor”, Arad, editura Mirador, 2015; „În zodia puterii. Masonerie şi modernitate în spaţiul românesc”, Arad, editura Mirador, 2016.

Domeniile sale de interes sunt totalitarismul, construcţia europeană, geopolitică şi studii de securitate

Este profesor asociat la Academia Militară „Alexandru cel Bun” din Chişinău, Republica Moldova.

Distribuie acest articol