Profesor român decis să plece la muncă în străinătate: „Mai bine gunoier cu bani decât profesor sărac”

Nemulțumit de salariul mic din învățământ, un profesor din România a decis să plece ca muncitor necalificat în Germania, deoarece a ajuns să lucreze până la epuizare pentru a face față costurilor crescânde ale vieții.

Cu un venit net de 3.100 de lei pe lună, profesorul începător se luptă să plătească o rată la apartament care aproape s-a dublat în ultimii ani, în timp ce restul banilor abia îi ajung pentru utilități și mâncare, mai ales în lunile reci de iarnă.

„Sunt profesor începător, iar salariu meu net e de 3.100 de lei. Din banii ăștia am ajuns să plătesc 1.800 rată la garsonieră, după ce, atunci când îmi făcusem creditul plăteam puțin sub 1.000 de lei. Dar între timp au crescut toate: rate, dobândă, ROBOR și mai știu eu ce și mi s-a dublat practic rata.

Din restul banilor, iarna ajung să plătesc spre 1.000 de lei utilități și mai rămân pentru mâncare cu vreo 300 de lei”, a povestit el conform Adevărul.

Într-o încercare disperată de a-și îmbunătăți situația financiară, profesorul își petrece serile acordând meditații, dar timpul limitat și oboseala acumulată pun presiune pe sănătatea sa.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am zile când abia mă trezesc dimineața, îmi vine să-mi blestem zilele. Mai ales toamna și iarna, când merg pe beznă și frig. Ajung acasă rupt de oboseală și încerc de două-trei ori pe săptămână să mai dau meditații. Ca să am ce mânca, nu de altceva.

Am avut zile când munceam până-mi țâșnea sângele pe nas, iar ratele creșteau de la o zi la alta și nu mă puteam bucura de banii pe care îi muncesc din greu. Și mai am astfel de zile”, a mai spus el.

Însă, o știre din presa germană despre soții Ginovel și Violeta Croitoru, profesori români care au ales să distribuie pubele pentru deșeuri în numele companiei de logistică C-Trace S & L GmbH, cu sediul în Bielefeld (Germania), i-a oferit lui Daniel o perspectivă alternativă.

Un caz similar a fost cel al lui Andrei şi a Ramonei, doi tineri din Cluj, profesor, respectiv învăţătoare, care au plecat la rândul lor în Germania.

Motivat de exemplul lor, el a decis să părăsească România și să împartă pubele în Germania, unde speră să câștige de cinci ori mai mult. „Mai bine gunoier cu bani decât profesor sărac”, a afirmat el cu amărăciune.

Daniel nu este singur în această situație. O colegă a renunțat la catedră după câteva luni, incapabilă să își susțină financiar viața.

El se întreabă retoric cine va mai alege să devină dascăl în România, în condițiile în care salariile sunt insuficiente și tot mai mulți tineri se îndepărtează de această profesie, lăsând în urmă un sistem de învățământ subfinanțat și în declin.