Racolau femei la Vaslui cu promisiunea unui loc de muncă dar le vindeau proxeneților albanezi din Italia. Victimele erau obligate să se prostitueze

Doi vasluieni, Florin Adrian Frăsinescu şi Mihaela Monica Alexa, au fost condamnaţi de judecătorii Tribunalului Vaslui la câte patru ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, consemnează Simona Voicu pentru Adevărul.

Florin Adrian Frăsinescu şi Mihaela Monica Alexa au racolat mai multe femei de pe teritoriul României, cărora le-au promis locuri de muncă  pe teritoriul Italiei, însă în realitate femeile, în aceeaşi zi în care au ajuns în Peninsulă, au fost vândute unor proxeneţi şi obligate să se prostitueze.

Patru femei din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 24 şi 30 de ani, au fost racolate de către Mihaela Monica Alexa, care aflând că au o situaţie materială precară le-a promis că au şansa să îşi schimbe viaţa dacă o vor urma în Italia, unde urmează să îşi deschidă o pizzerie. Pentru a fi credibilă, femeia a le-a povestit că partenerul ei deţine un service auto şi au o situaţie materială foarte bună. Asigurându-le salarii cuprinse între 800 şi 1200 de euro, transport şi cazare gratuite, cei doi au reuşit să le convingă pe cele patru vasluience să îi urmeze în Italia.

Au ajuns în Italia cu autoturismul celor doi proxeneţi din Vaslui, destinaţia fiind orașul Arezzo.

Una dintre femei povestește: „Când am ajuns acolo, în parcare, Frăsinescu a coborât, s-a întâlnit cu trei bărbaţi, unul dintre ei era român, ulterior am înţeles că mai era şi un bărbat de origine albaneză. Din interiorul maşinii am putut observa cum acesta a început să se certe şi să gesticuleze cu doi dintre indivizi. Imediat a coborât şi Mihaela (inculpata) să discute cu cei trei. Apoi a fost chemată din maşină şi una dintre fete şi am aflat ulterior la întoarcerea în maşină că bărbatul român a întrebat-o dacă ştie pentru ce a venit în Italia. Întoarsă în maşină, A. ne-a spus să facem repede ceva că vom fi vândute albanezilor.”, a declarat una dintre victime judecătorilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Speriate, victimele au început să plângă, iar una dintre ele a apelat serviciul 112. Neputând să explice carabinierilor ce se întâmplă, întrucât nu cunoştea limba italiană, operatorul de la capătul firului a considerat că este un apel fals şi a închis. Din acest motiv victima a trimis un mesaj surorii sale rămasă acasă în România : „Te rog, sună la poliţie urgent!”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Observând că femeile au încercat să alerteze autorităţile, proxeneţii le-au luat telefoanele şi actele şi au plecat către o altă destinaţie.

„Ne-au vorbit foarte urât, ne-au înjurat şi ne-au ameninţat cu bătaia şi moartea.”

„Frăsinescu ne-a spus că ne va duce la o locuinţă – o cabană deţinută de persoanele cu care au discutat şi că va trebui toate să facem ce ni se spune întrucât printre ei sunt şi cetăţeni albanezi foarte răi care ne vor face rău atât nouă cât şi familiilor noastre”, declară una dintre victime.

„În noaptea care a urmat noi am rămas în camera cabanei, la care geamurile erau prevăzute cu obloane din lemn masiv, iar jos la parter era un individ albanez care ne păzea pentru a nu fugi. In curtea cabanei patrulau doi câini mari, neavând astfel posibilitatea să fugim şi să anunţăm autorităţile italiene”, a declarat una dintre victime judecătorilor. Bănuind că sunt urmăriţi de carabinieri, proxeneţii au decis să le mute pe cele trei românce într-un alt imobil. Şansa lor a fost ca acolo să găsească un telefon mobil, de pe care au apelat din nou la 112.

În aceeaşi zi în jurul orelor 15:00, în urma descinderii făcute de carabinierii la locuinţa unde se aflau victimele, acestea au fost identificate şi legitimate, iar apoi conduse la sediul chesturii, unde au fost audiate.

După ce au scăpat din calvar, cele patru românce au revenit în ţară, depunând plângeri şi la Poliţia din România.

Distribuie acest articol