Ravenna: tânăr șofer român pe TIR moare la doar 33 de ani într-un tragic accident pe strada statală Romea

Accident frontal între un TIR și un camion în apropiere de Ravenna, în urma căruia, doi bărbați, un român și un italian și-au perdut viața. Se presupune că șoferul italian al TIR-ului a adormit la volan, relatează fanpage.it.

Tragicul accident a avut loc în noaptea dintre joi, 11 și vineri, 12 ianuarie, pe strada statală Romea, la nord de Ravenna. Victimele sunt conducătorii celor două vehicule implicate: un cetățean italian, Matteo Stirati în vârstă de 41 de ani și un cetățean român, Marius George Tatarciuc, de 33 de ani rezident la Veneția. Conform unei prime reconstituiri, șoferul italian al Tir-ului ar fi pierdut controlul asupra mașinii, intrând pe banda opusă sensului de mers.

Vehiculul, după ce s-a ciocnit de o remorcă a unui al doilea TIR, a intrat într-un camion încărcat cu pește, condus de Marius George Tatarciuc, de 33 de ani, dar care de ani de zile trăia la Mirano, în provincia Veneția.

Ambii șoferi au murit pe loc, având în vedere loviturile violente cauzate de impact, iar bărbatul care conducea al treilea vehicul implicat a rămas nevătămat.

Distribuie acest articol