Război cu bombe între clanurile mafiote din Italia. Două explozii în cursul nopții

Două explozii au distrus liniștea unui mare oraș italian în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 23 iulie 2022, existând suspiciuni că este vorba de un război între facțiuni rivale ale unei organizații mafiote.

Potrivit ziarului Il Mattino, cele două bombe au explodat în cartierul Ponticelli din Napoli (Campania) și nu este prima dată când au loc asemenea evenimente. În urmă cu un an de zile, o bombă a fost aruncată pe via Esopo de pe un pod din același cartier.

Imagine de la locul unde a explodat una dintre bombe. Foto: ilmattino.it

Și în acel caz a fost vorba tot de mâna unor mafioți care fac parte din La Camorra, organizație criminală ce are sfera de influență în regiunea Campania, dar și în întreaga lume, chiar și în România.

În cursul nopții trecute, în schimb, o primă bombă a fost detonată pe via Virginia Woolf și a aruncat în aer un autoturism Jeep Renegade, care la rândul său a explodat în timp ce era mistuit de flăcări.

Numeroase apeluri la 112 au fost făcute de localnici imediat după explozie, iar la fața locului au intervenit în scurt timp mai multe echipaje ale forțelor de ordine și ale pompierilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu toate acestea, autoturismul Jeep a fost distrus complet de flăcări, iar agenții de la poliția științifică au mari dificultăți acum în găsirea de indicii cu privire la persoanele care au fabricat bomba și organizat atentatul.

De asemenea, nu este clar încă cine a fost ținta acestui atentat, chiar dacă în acea zonă locuiesc mai mulți infractori cunoscuți ca fiind apropiați ai clanurilor mafiote care se luptă pentru a controla cartierul Ponticelli.

La numai o oră după explozia de pe via Virginia Wolf, localnicii din Napoli au avut parte de o un nou eveniment înfricoșător, de această dată o bombă fiind detonată în zona via Volpicella, conform ziarului citat.

Unele dintre mașinile distruse de bombă. Foto: ilmattino.it

Potrivit martorilor, cea de-a doua bombă a fost aruncată dintr-o mașină aflată în mers și a distrus mai multe autoturisme parcate în zonă, care sunt proprietatea unor persoane cunoscute forțelor de ordine, de asemenea apropiate clanurilor mafiote din interiorul Camorrei.

Ambele dispozitive explozive au fost fabricate în casă, susțin anchetatorii, iar motivul pentru care au fost detonate este strâns legat de un asasinat recent petrecut în Napoli când Carlo Esposito, un afiliat al clanului De Martino din cartierul Fiat, și, Antimo Imperatore, un muncitor nevinovat care lucra în apartamentul celui dintâi, au fost uciși cu sânge rece.

La câteva zile după asasinat, care a avut loc miercuri, 20 iulie 2022, într-un apartament de pe via Eugenio Montale, un bărbat pe nume Antonio Pipolo s-a predat autorităților și a recunoscut că el a fost cel care i-a împușcat pe cei doi bărbați, la ordinul celor care conduc clanul mafiot De Micco.

Cu toate acestea, nu este clar încă dacă exploziile din cursul nopții trecute au fost puse la cale de membrii clanului De Martino, pentru a răzbuna asasinarea lui Esposito, anchetatorii având informații că acest clan se află în război și cu clanul De Luca Bossa, nu doar cu clanul De Micco.

„Cert este că, în prezent, cartierul este un butoi cu pulbere, scena unui război total între organizații din Camorra care, încă o dată, au demonstrat că nu-și fac scrupule în a omorî chiar și nevinovați (referitor la moartea lui Antimo Imperatore – n.r.)”, mai scrie ziarul italian.