Reacția unei pasagere care a luat avionul greșit și a ajuns la 3.500 de km depărtare de casă. „Nu a fost vina mea”

Marijose Gamboa, o tânără de naționalitate mexicană, se întorcea acasă, în orașul Tuxtla Gutierrez (Chiapas), după o vacanță petrecută recent în Guadalajara (Jalisco), dar în loc să se îmbarce în avionul ce efectua cursa între cele două localități din Mexic, ea a ajuns accidental într-un zbor către Seattle (Washington, SUA), la aproape 3.500 de km distanță de destinația sa.

Confuzia tinerei s-ar fi produs în momentul când angajatul companiei aeriene Volaris, aflat la terminal, i-ar fi spus că trebuie să schimbe coada la care stătea pe aeroportul din Guadalajara, în așteptarea zborului intern către localitatea sa de domiciliu. Povestea tinerei a ajuns virală pe TikTok, potrivit The Sun.

Într-un videoclip filmat la fața locului, ea a spus: „Așteptam să mă îmbarc la poarta pentru zborul spre Tuxtla, dar când eram pe punctul de a urca în avion, mi-au verificat biletul și m-au trimis la o altă coadă”.

Pasagera s-a conformat și s-a îmbarcat pe aeronava de pe acea linie. Odată ajunsă la bord, altă persoană stătea pe locul ei, așa că i-a arătat biletul său de îmbarcare însoțitorului de bord, care nu și-a dat seama că ea a greșit zborul și a pus-o să stea pe alt loc.

Tânăra a continuat: „Când m-am urcat în avion, locul meu era ocupat și mi-au cerut biletul de îmbarcare și mi-au spus că nu este nicio problemă, că îmi vor oferi alt loc. Un însoțitor de bord mi-a verificat din nou biletul de îmbarcare pentru a-mi vedea locul și totuși nu mi-a spus!”

După trei ore de la decolare, tinerei i s-a înmânat un formular de imigrare în SUA.

Abia atunci când un pasager care stătea în spatele ei i-a explicat ce înseamnă formularul și de ce aveau nevoie de pașaportul ei, tânăra și-a dat seama că se afla într-un alt zbor decât cel pentru care plătise bilet.

Marijose a explicat: „L-am întrebat pe însoțitorul de bord ce să fac, pentru că era în engleză. Mi-au spus că au nevoie de informații despre pașaport și m-au întrebat cum de am călătorit fără pașaport.

„Pasagerul din spatele meu m-a făcut să înțeleg ce se întâmpla. Evident, eram foarte îngrijorată pentru că mă aștepta familia la Tuxtla”.

Personalul de bord a reușit să ia legătura cu familia ei din Mexic și i-a informat rudele despre situația respectivă, după care au liniștit-o pe Marijose. Compania aeriană Volaris a plătit zborul tinerei înapoi în Mexic care, în cele din urmă, s-a întors cu bine la familia ei în Tuxtla Gutierrez.

Marijose Gamboa pe Tik Tok

Cu toate acestea, subiectul despre cine poartă vina în acest caz este încă în dezbatere în mediul online, după ce Marijose a dezvăluit că, la sosire, agenții Volaris din Tuxtla Gutierrez au dat vina pe ea pentru că a luat zborul greșit.

Totuși, femeia consideră că cei care i-au verificat biletul de mai multe ori au avut șansa să-i explice că nu se afla în avionul potrivit. Astfel, un zbor de mai puțin de două ore s-a transformat într-unul dublu, dus-întors, de zece ore.

Sun Online Travel a contactat fără succes Volaris pentru o explicație. În schimb, a aflat că un alt pasager, al companiei Ryanair, s-a urcat în avionul greșit. De asemenea, o bunică a ratat nunta nepotului ei după ce a zburat din greșeală în Polonia.

Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol
Imagine articol