REI: de la 1 decembrie se pot depune cererile pentru ajutorul de 485 de euro acordat de guvernul italian familiilor nevoiașe

Începând cu 1 decembrie se pot depune cererile pentru REI (reddito di inclusione), prima măsură națională de combatere a sărăciei în Italia, anunță Institutul Național de Previdență Socială într-o circulară publicată ieri, 23 noiembrie. 660 000 de familii vor primi acest ajutor economic din care 560 000 dintre acestea cu minori în componență. Guvernul a alocat un fond de 1,7 miliarde de euro destinat să crească la cel puțin 2 miliarde pe an, informează repubblica.it.

Reddito di inclusione (venitul de incluziune), va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 iar decretul aferent a fost aprobat de guvernul italian pe 29 august în acest an. Valoarea acestui ajutor social variază de la minimum 187,5 euro la maximum 485,4 euro pe lună. Rei nu poate fi mai mare decât alocația socială (valoarea anuală de 5,824 euro sau aproximativ 485 euro pe lună).

Cererile pentru a putea avea acces la REI vor trebui trimise începând cu 1 decembrie

Cine va primi REI – reddito di inclusione

Acest ajutor bănesc va fi destinat pentru început familiilor cu copii și familiilor în cadrul cărora sunt persoane cu dizabilități, familiilor cu femei însărcinate și persoanelor de peste 55 de ani fără un loc de muncă sau aflate în șomaj. REI va fi apoi extins progresiv, și va include toate persoanele aflate în sărăcie absolută.

Rei (Reddito d’inclusine) va fi accesibil din ianuarie 2018 printr-un card electronic de plată (Carta Rei) și un proiect personalizat de activare și incluziune socială destinat beneficiarilor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Pentru cât timp vei putea primi Reddito di Inclusione?

Se acordă pentru maximum 18 luni și nu poate fi reînnoit înainte de 6 luni. În cazul reînnoirii, durata de plată stabilită este pentru alte 12 luni. În cazul în care membrii familiei primesc deja alte prestații sociale, valoarea lunară a Rei este redusă cu valoarea lunară a aceluiași tratament.

Care sunt condițiile pentru a primi Reddito di Inclusione?

Pentru a avea acces la Rei, familia trebuie să aibă o valoare a veniturilor (ISEE) care să nu depășească 6 mii de euro/an. În plus, valoarea bunurilor imobile, altele decât locuința unde domiciliază, nu ar trebui să depășească 20 mii de euro, iar valorile mobiliare (depozite în bani, conturi curente) nu ar trebui să depășească 10 mii de euro (6 mii pentru o singură persoană).

Cine va putea primi Reddito di Inclusione?

Vor fi în drept să facă cerere pentru Rei, următoarele categorii:

  • cetățenii italieni;
  • cetățenii comunitari;
  • cetățenii străini deținători ai dreptului de ședere (permesso di soggiorno);
  • cetățenii străini deținători ai permisului de ședere permanent;
  • cetățenii străini rezidenți pe termen lung, deținători de protecție internațională (azil politic, protecție subsidiară) care au reședința în Italia timp de cel puțin doi ani la momentul depunerii cererii.

Unde se pot depune cererile pentru Reddito di Inclusione?

Persoanele în drept vor putea depune cererea pentru a beneficia de Rei, la primăriile pe raza cărora locuiesc, începând cu 1 decembrie 2017. Primăriile vor primi cererea, vor verifica cerințele și o vor trimite la INPS în termen de 10 zile lucrătoare de la primire. Institutul, în termen de 5 zile, va verifica dacă cerințele sunt îndeplinite și, dacă este cazul va recunoaște dreptul beneficiarului.