Decizia proprietarului unui restaurant din Padova din nord-estul Italiei de a face o reducere de 13 euro unor clienți pentru „copii educați” a făcut furori în mass-media și opinia publică italiană.
Publicații italiene care redau de obicei știri despre restaurante care interzic accesul copiilor în local s-au făcut ecou al acestei ințiative, lăudând gestul.
Antonio Ferrari, proprietarul acestui local din Padova, a explicat într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera că a făcut acest gest duminică pentru a lăuda comportamentul celor cinci copii care au însoțit șase adulți la masă.
El a povestit că după ce copiii au mâncat ei au scos pe masă cărți de colorat și table aritmetice pe care le aduseseră de acasă și au început să le completeze lăsându-i pe adulți și pe restul clienților să mănânce în liniște.
Antonio Ferrari a precizat că nu a făcut această reducere de dragul publicității, ci pentru spectacolul plăcut pe care l-au oferit acești copii care s-au jucat cuminți în timp ce părinții lor au degustat liniștiți vinurile casei.
De remarcat că cei mici nu au recurs la dispozitivele electronice pe care le folosesc în general copiii pentru a sta liniștiți.
Părinții copiilor, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, au fost premiați cu un discount de 13,05 euro care au fost adăugați la bacșișul de 30 de euro lăsat chelnerilor, a spus Ferrari.
Proprietarul a explicat că ideea i-a venit de la un restaurant din Miami care îi premiază pe copiii care se comportă civilizat în local și că „va repeta cu plăcere gestul oricând va avea ocazia”.
Cine merită laudele? Copiii sau părinții?
Creşterea unui copil este pe cât de importantă, pe atât de complexă, timp în care nu ar trebui decât să fie firească, spun specialiştii. Părinţii, adeseori, fac greşeli în ce privește educația micuților, care pleacă fie din lipsă de informaţie, fie din lipsă de timp. Câteodată însă părinţilor pur şi simplu nu le pasă de consecinţele unor decizii neadecvate luate faţă de copiii lor.
Prima dintre greşelile grave ale parentalităţii, întâlnită de specialiști de-a lungul timpului, este absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranţă în interiorul căruia copilul să se desfăşoare din punct de vedere comportamental.
„Limitele sunt cele care stabilesc ce este şi ce nu este permis, ce aşteptări are părintele de la copil şi ce consecinţe apar când sunt încălcate. Ele reprezintă baza unei dezvoltări afective şi mentale sănătoase pentru copil. Ele stabilesc un program de viaţă care este indicat să fie flexibil, dar totuşi existent şi au rolul de a securiza copilul încă de la cea mai fragedă vârstă”, explică psihologul Claudia Borza.
Pentru a funcţiona adecvat, regulile trebuie să fie autentice (adică în acord cu principiile şi valorile după care se ghidează părinţii), clare (să fie transmise cât mai accesibil copilului), flexibile, respectate întotdeauna şi în primul rând de către părinţi deoarece învăţarea specifică copilului este imitaţia.
De asemenea, ele trebuie abordate şi aplicate în mod unitar de către părinţi, altfel bulverseazaă copilul şi nu au efectul scontat.
„Dacă mama consideră că la vârsta de 10 ani copilul îşi poate face ordine în cameră şi stabileşte regula de a face acest lucru la finalul unei activităţi sau la două zile şi tatăl nu este de acord cu această regulă şi o contrazice pe mama, copilul va face ce crede, aliindu-se unuia sau altuia, sau va face ce i se cere doar uneori”, spune Claudia Borza.
Rezultatul cel mai nociv al absenţei unor limite comportamentale şi a unor reguli de la vârste fragede, care se adaptează progresiv o dată cu dezvoltarea copilului, este un comportament haotic, şi schimbător şi chiar apariţia unor tulburări de comportament. Părinţii se plâng cel mai adesea că nu sunt ascultaţi şi că au un copil iresponsabil.
Folosirea inadecvată a disciplinării copilului
Este una dintre greşelile întâlnite adesea, fie prin absenţa acesteia, adică absenţa unor consecinţe pentru comportamentele indezirabile, fie prin transformarea disciplinării în pedepse fizice, ori reacţii verbale pline de insulte, jigniri, ţipete, care afectează stima de sine a copilului şi rănesc profund emoţional.
Mai mult, aceste măsuri educative însoţite de emoţii puternice, cum ar fi furie sau agresivitatea, şi penalizate de toate manualele şi studiile de specialitate, arată copilului că aşa se exteriorizează aceste emoţii negative – furia, supărarea, dezamăgirea şi el va învăţa asta reacţionând fie prin imitaţie, adică va face la fel cu cei pe care îi consideră mai slabi, fie prin inhibare – se consideră slab şi se retrage din calea provocărilor vieţii.
De asemenea, aceste modalităţi de disciplinare îi arată copilului că părintele este vulnerabil, slab şi nu poate soluţiona altfel o situaţie problematică.
Tot aici s-ar încadra şi o altă greşeală pe care părnţii o fac socotind fie că „bătaia e ruptă din Rai”, fie că „acolo unde dă mama sau tata, creşte”: pedeapsa fizică.
Copilul nu trebuie lovit niciodată, oricât le-ar fi de greu părinţilor să-şi controleze pornirile nervoase.
Pedeapsa fizică nu impune respect, ci umilinţă, ostilitate sau resentimente. De multe ori, cel mic nu ştie ce a greşit, iar explicaţia trebuie oferită raţional oricât de tensionat ar fi contextul în care s-a produs. Bătaia afectează pe termen lung relaţia de încredere între copil şi părinte şi induce celui mic sentimentul de frică sau chiar de ură. De cele mai multe ori, copilul îşi face un scop de a se răzbuna la un moment dat pe părintele care l-a lovit.
