Roma, români tâlhăriți de români sub amenințarea cuțitului

Totul s-a petrecut în zona Montagnola, via dei Georgofili, unde doi bărbați români se aflau în trecere, în jurul orei 1:30, în noaptea de sâmbătă spre duminică. De cei doi români s-au apropiat alți doi bărbați, tot de origine română, care i-au amenințat și bătut cu pumnii și picioarele, unul dintre ei fiind înarmat și cu un cuțit.

”Vă omorâm, dați-ne tot ce aveți!”, au strigat românii infractori către victimele lor, cărora au reușit să le fure banii, cărțile de credit, un tablet și un laptop, scrie ziarul Roma Today pe site-ul său.

După jaf, unul dintre bărbații agresați de conaționalii lor a sunat la 112, după care au intervenit carabinierii și care, în baza descrierii dată de cei 2 bărbați jefuiți, au pornit în căutarea răufăcătorilor. Unul dintre românii afectați de acest eveniment trist a declarat chiar că îl cunoaște pe unul dintre infractori, care de obicei frecventează zona din via Ostiense.

Pornite investigațiile, carabinierii au reușit să-i găsească pe cei doi români delincvenți într-un bar de noapte din împrejurimi, unde se opriseră să joace la jocuri de noroc. Cei doi aveau încă asupra loc cuțitul folosit în timpul jafului, precum și obiectele furate de la conaționalii lor. Au fost conduși la comisariat unde sunt ținuți în arest pentru furt agravat și vătămare corporală.

Distribuie acest articol