Român accidentat mortal în Italia, lovit de un BMW în timp ce mergea pe stradă

Un bărbat în vârstă de 40 de ani și de naționalitate română, a devenit victima unui grav accident de circulație care a avut loc pe via Castel di Leva din Roma, capitala Italiei.

Tragedia s-a produs în seara zilei de duminică, 19 noiembrie 2023, când conaționalul nostru se afla pe strada menționată mai sus, în dreptul numărului civic 108.

Potrivit Fanpage.it, din motive încă în curs de investigație, un autoturism BMW 316, condus de un bărbat de 50 de ani, l-a lovit mortal pe bărbatul român în jurul orei 21:40.

După impact, șoferul autovehiculului s-a oprit imediat pentru a acorda primul ajutor. La fața locului, în urma apelului la Numărul Unic de Urgență 112, a sosit o ambulanță, dar, din nefericire, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a salva viața pietonului.

Poliția locală din Roma Capitale, secția X Eur, a intervenit pentru efectuarea investigațiilor necesare și pentru a reconstrui dinamica evenimentelor.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform procedurilor standard, șoferul a fost transportat la spitalul Sant’Eugenio pentru a i se efectua teste de alcool și alte substanțe interzise la volan, rezultatele acestora fiind negative.

În urma finalizării investigațiilor la locul accidentului, corpul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morga spitalului Tor Vergata. Autoritățile continuă cercetările pentru a determina cauzele exacte ale tragediei.