Român amendat cu 9.000 de euro în Italia. A prezentat carabinierilor un certificat COVID care nu era al său

Un român în vârstă de 40 de ani din provincia Verona va trebui să plătească o amendă de 9.000 de euro după ce a prezentat la un control al carabinierilor un certificat digital Covid care nu îi aparținea. Bărbatul a fost judecat și condamnat la plata acestei sancțiuni de judecătorul pentru cercetări preliminare, Marzio Bruno Guidorizzi.

Conaționalul nostru a fost oprit de carabinieri pe data de 17 decembrie, în gara din Parona Valpolicella, în cadrul unui control privind respectarea reglementărilor anti-Covid. Când militarii i-au cerut bărbatului român să prezinte certificatul Covid, bărbatul a arătat codul QR, dar, în urma unor verificări, a reieșit că de fapt nu el era adevăratul beneficiar.

Certificatul aparținea unui bărbat în vârstă de 58 de ani, menționează L’ Arena. Cel care l-a prezentat carabinierilor nu făcuse în realitate niciun vaccin.

Dosarul românului nostru a ajuns pe masa procurorului Carlo Boranga, care l-a acuzat pe român de însușirea unei false identități față de un funcționar public. Judecătorul Guidorizzi a emis o sentință penală prin care l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de un an de închisoare, minimul impus de lege, transformată în amendă de 9.000 de euro.

Aceasta este prima măsură de natură penală, luată în provincia Verona, împotriva unei persoane care a prezentat un „Green Pass” care nu îi aparținea. Procurorul adjunct Bruno Francesco Bruni a explicat că sunt numeroase cazuri de certificate COVID falsificate sau persoane care prezintă certificate valide, dar care nu le aparțin. Cazul condamnării bărbatului român demonstrează că se vor lua măsuri drastice împotriva celor care încalcă legea.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI