Român arestat pe nedrept în Italia. Pus la pământ și încătușat când stătea pe o bancă

Un cetățean român a fost arestat în mod eronat de poliție miercuri, 15 martie, în timpul investigațiilor pentru un jaf care a avut loc Oficiul poștal din Manfredonia, în Puglia. Potrivit avocatului său, românul Iulian Peagu se afla pe o bancă din apropiere când a fost înconjurat de polițiști și un angajat de la Poșta respectivă l-a indicat ca fiind autorul jafului, relatează immediato.net.

„Clientul meu a fost arestat și, în consecință, privat de libertate pentru o după-amiază întreagă, doar pentru că s-a aflat în locul nepotrivit și la momentul nepotrivit”, a transmis Angelo Salvemini, avocatul bărbatului român.

Iulian Peagu, după cum relatează avocatul său „stătea liniștit pe o bancă din parcul municipal, la primele ore ale după-amiezii, așteptând să sosească ora la care urma să meargă la spital pentru un tratament medical”, când a fost înconjurat de polițiștii care erau însoțiți de angajatul Oficiului poștal. „El este, el este!”, a strigat acesta din urmă arătând spre românul nostru.

Polițiștii s-au năpustit prompt asupra lui Peagu, târându-l la pământ și încătușându-l.

Peagu a negat acuzațiile, dar a fost arestat, urcat în mașină și dus la secția de poliție locală. După câteva ore de verificări, autoritățile au realizat că au greșit persoana și l-au eliberat pe român fără să îi ceară scuze.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un videoclip al arestării a devenit viral pe rețelele sociale, în care se poate vedea atitudinea mândră și vanitoasă a angajatului de la poștă care a participat activ la arestarea lui Peagu.

Avocatul românului, Angelo Salvemini, a declarat că va evalua acțiunile legale împotriva angajatului de la Poșta italiană, care a cauzat consecințe devastatoare pentru clientul său, acesta suferind chiar și leziuni fizice din cauza stresului cauzat de arest.

„Este un caz de eroare judiciară care a avut consecințe grave pentru un cetățean nevinovat, victima dorinței unui angajat de la Poșta Italiană de a deveni un erou”, a mai spus avocatul italian.