Român cu pașaport fals arestat pe un aeroport din Italia

Un român care a aterizat sâmbătă, 16 aprilie 2022, pe aeroportul Malpensa din Milano, a fost pus sub arest de forțele de ordine care au descoperit că acesta deținea un pașaport fals.

Mai mult, relatează publicația Prealpina, bărbatul era căutat în două țări europene pentru diferite infracțiuni comise pe teritoriul acestora și avea diferite mandate de arestare pe numele său.

Individul în cauză ajunsese pe aeroportul Malpensa cu un avion care venea tocmai de la New York, Statele Unite ale Americii. După ce a coborât din avion, bărbatul s-a prezentat apoi la cabina de verificare a documentelor, prezentând un pașaport irlandez.

Diferite incongruențe în poza de pe pașaport însă, au trezit suspiciuni în rândul polițiștilor italieni de frontieră și au decis să efectueze verificări detaliate asupra documentului. Oamenii legii au descoperit astfel că pașaportul era fals și că identitatea pasagerului era cu totul alta.

În urma verificării amprentelor bărbatului, anchetatorii au descoperit că acesta se numea S.P., avea 35 de ani și era de naționalitate română. În plus, pe numele său erau emise două mandate de arestare pentru infracțiuni precum furt și jaf, unele comise în România, iar altele în Austria.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În lumina acestor informații, infractorul român a fost pus sub arest imediat și condus la penitenciarul din Busto Arsizio, urmând ca Curtea de Apel din Milano să inițieze procedura de extrădare a acestuia.

Distribuie acest articol