Român din Italia acuzat că a jefuit fiul angajatorului după ce a apelat la un sindicat pentru a-și primi drepturile

Un muncitor român din provincia italiană Lecce, situată în regiunea Puglia, a trecut printr-o adevărată odisee în ultimii opt ani după ce fiul patronului pentru care lucra l-a acuzat pe conaționalul nostru că l-a jefuit de suma de 5 euro.

Acuzația a venit însă după ce lucrătorul român a decis să solicite serviciile unui sindicat pentru a-și primi drepturile salariale, relatează ziarul local Corriere Salentino.

Totul a început la data de 13 august 2014, scrie sursa citată, când fiul proprietarului societății la care lucra un tânăr cetățean român, cu inițialele numelui S.R., a depus o plângere la carabinieri împotriva acestuia din urmă, declarând că l-a jefuit de 5 euro, lovindu-l cu palma peste față.

A urmat apoi o lungă anchetă, la finalul căreia compatriotul nostru a ajuns în fața judecătorului pentru audiențe preliminarii, fiind asistat din punct de vedere legal de avocatul Fabrizio Pellegrino.

- Continuarea articolului după publicitate -

Avocatul italian a reușit să demonstreze apoi că plângerea depusă de fiul angajatorului nu poate fi luată în considerare deoarece nu numai că a fost depusă la 92 de zile după ce a avut loc fapta, dar și pentru că venea în urma unei plângeri formulate de muncitorul român la un sindicat pentru a-și recupera drepturile salariale prevăzute prin lege.

Toate acestea, împreună cu alte neconcordanțe prezentate de Pellegrino, l-au determinat recent pe judecător să pronunțe o sentință prin care conaționalul nostru era declarat nevinovat și a redat astfel demnitatea unui muncitor onest.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Ai nevoie să trimiți bani acasă?

Transfer GO