Român din Italia, acuzat că și-a ucis vecina în mod violent. Anchetat după cinci luni de la crimă

Un bărbat român în vârstă de 50 de ani este anchetat în cazul asasinării unei femei de 70 de ani, care a fost găsită moartă în locuința sa situată pe Via Sfrilli, din Pistrino, provincia Perugia (Umbria) la data de 1 decembrie a anului trecut.

Suspectul este un vecin al victimei, originar din România, dar rezident de mulți ani în Italia, conform celor relatate de ziarul La Nazione și alte publicații locale.

Cu toate acestea, nu a fost emis niciun mandat de arestare pe numele conaționalului nostru până la această oră, mai precizează sursa citată.

Bărbatul, care nu are antecedente penale, a fost interogat pe larg de anchetatori în cursul unor percheziții efectuate joi, 11 mai 2023.

Carabinierii, împreună cu unitatea mobilă a Poliției Științifice din Perugia și colegii lor din Città di Castello, au sosit la locuința românului nostru de pe via Franchetti în jurul orei 10:00 dimineața și au stat acolo până târziu, în cursul după-amiezii.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În urma perchezițiilor, efectuate în cadrul investigațiilor care încearcă să lămurească acest caz complex, polițiștii au confiscat trei biciclete.

De asemenea, au făcut cercetări în mașina folosită de suspect, au prelevat covorașe și alte accesorii, au confiscat două telefoane mobile și un computer, care vor fi acum examinate în căutarea de dovezi.

Românul de 50 de ani, care este apărat de avocatul Donatella Donati din Perugia, a fost chestionat pe larg de anchetatori, alături de alte persoane care locuiesc în zona dintre via Sfrilli și via Franchetti, în apropierea locuinței din Pistrino unde a avut loc crima.

Victima și suspectul erau vecini și au colaborat în anii trecuți: când soțul lui Mariel Soethe era încă în viață, cei doi ar fi lucrat împreună la unele treburi în jurul casei, cum ar fi la grădinărit.

Ancheta este în prezent înconjurată de multă reținere din partea oamenilor legii: niciun detaliu nu a fost dezvăluit de cei care investighează moartea lui Mariel, de origine germană, găsită moartă în dormitorul ei.

Conform informațiilor făcute publice de autorități până la această dată, Mariel a fost bătută și ucisă de cineva pe care îl cunoștea foarte bine, iar acel cineva ar putea fi chiar vecinul român al femeii.

Distribuie acest articol