Român din Italia arestat într-un autocar care se îndrepta spre România. Obliga tinere conaționale să se prostitueze

Un cetățean român a fost arestat de carabinierii din localitatea italiană Aurisina, provincia Trieste, în urma unui control efectuat asupra pasagerilor dintr-un autocar care se îndrepta spre România. Bărbatul avea o condamnare pe numele său în Italia pentru proxenetism.

Din cele relatate de ziarul Il Gazzettino reiese că infractorul român făcea parte, în urmă cu mai bine de 10 ani, dintr-o organizație de proxeneți care opera în localitatea Rimini din Emilia-Romagna. Localnicii și turiștii care frecventau litoralul din zonă și doreau să petreacă momente de plăcere cu aceste femei, trebuiau să i se adreseze lui pentru a organiza întâlnirea într-un loc în care să fie consumat raportul.

Pentru tinerele române, însă, nu erau clipe de plăcere, fiindcă erau obligate de conaționalul lor să defileze pe litoral pentru a atrage clienți. Asta până când unele dintre ele au găsit curajul să-l denunțe la forțele de ordine, care au deschis o anchetă imediat. Datorită mărturiilor depuse de femei, anchetatorii au reușit să destructureze gruparea infracțională și i-a trimis în judecată pe toți cei care făceau parte din ea.

În urmă cu câteva zile, în timpul unui control de rutină la frontiera Italiei, unul dintre membrii grupării de proxeneți a fost depistat de carabinierii din Aurisina într-un autocar care se pregătea să părăsească această țară pentru a ajunge în România, fiind vorba despre un bărbat român în vârstă de 31 de ani. Odată identificat, militarii au descoperit că pe numele acestuia exista un mandat de arestare pentru o condamnare la închisoare, acuzat fiind de proxenetism.

Individul a fost pus sub arest și condus în penitenciarul Coroneo din Trieste unde urmează să ispășească o pedeapsă de 1 an și 9 luni de închisoare.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol