Italia: Român arestat la bordul unui autobuz cu care pleca în țară. A dat o spargere la casa șefului său italian

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, de naționalitate română, a fost arestat la bordul unui autobuz cu destinația România, cu care se întorcea în patrie după ce a dat o spargere la locuința șefului său italian de unde a furat bani, un telefon și alte efecte personale.

Furtul a avut loc într-o casă din Montegabbione, provincia Terni (Umbria), informează Perugia Today. În urma vizionării imaginilor sistemului de supraveghere video, bărbatul român a fost recunoscut de șeful său. El a reușit să fure o sumă mare de bani, un telefon mobil și alte efecte personale.

După furt, tânărul a mers la domiciliul fostei sale partenere, o femeie din Corciano, provincia Perugia, apoi a plecat spre România. În timpul călătoriei, tânărul a fost interceptat lângă Trieste, la bordul unui autobuz. A fost arestat și dus la închisoare.

Distribuie acest articol