Român din Italia judecat pentru că se plimba pe calea ferată. Florin fusese dat jos din tren pentru că nu avea bilet

Un bărbat român din Italia a fost trimis în judecată de către Tribunalul din Treviso (Veneto) joi, 24 februarie 2022, după ce a provocat întârzieri uriașe ale trenurilor din nordul Peninsulei fiindcă se plimba pe calea ferată. Conaționalul nostru fusese obligat să coboare din tren fiindcă nu avea bilet și a decis astfel să-și continue drumul pe jos.

Potrivit cotidianului italian Corriere della Sera, protagonistul se numește Florin Tudor Ioma și are 35 de ani. La data de 5 iunie 2018, bărbatul provocase întârzieri ale trenurilor pe linia Udine-Veneția de circa o oră fiecare, după ce a decis să călătorească pe jos de la Spresiano, provincia Treviso, spre Brescia, în Lombardia.

În acea zi, Florin fusese prins fără bilet într-un tren care circula de la Conegliano spre Brescia, iar controlorul a fost nevoit să-l dea jos în gara din Spresiano. Conaționalul nostru a decis atunci să-și continue drumul spre Brescia mergând pur și simplu pe calea ferată, punându-și astfel viața în pericol.

Din fericire, personalul unui tren care a trecut pe lângă el, pe altă linie, l-a observat înainte să se producă o tragedie și a alertat autoritățile, iar toate trenurile au fost blocate fie în gări, fie la semaforul roșu de pe liniile ferate. S-au produs astfel întârzieri ale trenurilor între Udine și Veneția care, în total, au ajuns la 22 de ore, mai precizează sursa citată.

Florin a fost interceptat apoi de agenții de la Poliția Feroviară, care l-au scos de pe calea ferată și l-au denunțat pentru întreruperea serviciului public. Românul s-a justificat în fața polițiștilor spunând doar: „Trebuia să ajung la Brescia urgent, dar nu aveam bani să cumpăr bilet.”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În cursul zilei de ieri a avut loc audiența preliminară la Tribunalul din Treviso, iar Florin Tudor Ioma a fost trimis în judecată. Procesul împotriva sa va începe la data de 12 martie 2023.

Potrivit art. 340 din Codul Penal italian, bărbatul român riscă pentru fapta sa o pedeapsă cu închisoarea de până la un an.

Distribuie acest articol