„Nu cer decât un loc de muncă sau o locuință până când îl voi găsi. Știu ce înseamnă să pleci din țara ta pentru un viitor mai bun, dar de ce cei care vin din Africa sunt ajutați, iar eu nu? Am plătit taxe și contribuții în țara asta.”
Marcel Radu trăia deja pe străzile din orașul italian Treviso de aproape 8 ani de zile atunci când a spus cuvintele de mai sus, în 2018, citat de o publicație locală. A ajuns în Italia în anul 2000 și până în 2011 a lucrat fără încetare, ca zidar și ca dulgher, obținând între timp chiar și cetățenia italiană.
În acel an, însă, un antreprenor l-a trimis în afara Italiei pentru o lucrare în construcții și viața lui a luat o întorsătură dramatică din acel moment.
„Mi-a găsit o lucrare în Ungaria, evident la negru. Mi-a dat 100 de euro pentru a merge acolo, asigurându-mă că voi lucra pe un șantier. Dar când am ajuns, antreprenorul de acolo cu care avea un acord m-a ținut câteva zile fără să fac nimic, apoi mi-a spus că nu are de muncă și mi-a dat 100 de euro pentru a mă întoarce aici (la Treviso – n.r.)”, mai povestea Marcel în urmă cu circa 3 ani.
Pe atunci locuia într-un apartament situat pe via Verga, într-un cartier bun din orașul italian, dar fără un loc de muncă nu și-a mai permis să plătească chiria și, în cele din urmă, a fost scos afară. Românul nostru a ajuns astfel să trăiască pe străzi și a fost ajutat o perioadă de serviciile sociale ale primăriei, care i-au oferit un loc unde să doarmă noaptea, mai ales pe timp de iarnă, în dormitoarele dintr-un centru pentru oamenii fără adăpost.
Apoi, din aprilie 2018, a început să refuze să mai primească ajutor de la primărie și dormea pe lângă Foro Boario, în fața unei clădiri la a cărei construcție a contribuit și el pe vremea când lucra pe șantier. Adesea era văzut cu o femeie poloneză și, la un moment dat, a primit ajutat financiar de la un Bed & Breakfast din zonă, Ca’ Sugana.
„Au fost momente mai bune și momente mai rele, dar am găsit mereu modul de a aduce acasă bani cât să pot supraviețui. Ultimul șantier pe care am lucrat în Treviso a fost acest bloc”, mai spunea bărbatul român indicând clădirea în fața căreia dormea.
Cu toate acestea, nereușind să mai găsească un loc de muncă, situația sa nu s-a îmbunătățit nicicum și a rămas pe străzi până în ultima zi din viața lui. Voluntarii asociației Sant’Egidio din Treviso erau singurii care se interesau de Marcel și, spun ei, era o plăcere să-l vadă de fiecare dată când aveau ocazia.
Din nefericire, în cursul dimineții de joi, 14 ianuarie 2021, viața românului nostru a fost curmată de o boală nemiloasă care îl chinuia deja de ceva timp. Voluntarii asociației menționate mai sus au decis, așadar, să-și amintească de el așa cum l-au cunoscut: zâmbitor și glumeț, sfidător în fața chinului la care a fost supus de-a lungul acestor ultimi 10 ani.
„Un alt prieten al străzilor ne-a părăsit: Marcel Radu. În această dimineață (ieri – n.r.) ne-am trezit cu trista veste despre moartea lui Marcel, luat de lângă noi de o boală urâtă cu care lupta de câteva luni. De circa 10 ani, l-am întâlnit în fiecare săptămână pe străzile din Treviso. Cu el, sincer, întâlnirea săptămânală pentru a distribui pături și mâncare era o ocazie pentru revedea un prieten cu care să vorbim, mereu pus pe glume și râzând de viața grea și nedreaptă de pe străzi”, au scris reprezentanții asociației Sant’Egidio într-o postare publicată pe Facebook.
„Vrem să ne amintim de el așa, cu imaginile de la Crăciunurile petrecute împreună începând din 2011. Pentru el, comunitatea noastră a devenit familia lui și, în ultimul timp, unii dintre noi i-au fost alături zi de zi”, au mai adăugat voluntarii asociației.
Marcel Radu avea circa 53 de ani, conform informațiilor găsite în presa italiană.
