Un român din Italia a provocat un grav accident cu doi morți, dar a mințit că la volan se afla prietenul lui decedat

Un tânăr român din Italia a provocat un grav accident rutier în urma căruia și-au pierdut viața două persoane, iar el a scăpat nevătămat ca prin miracol. Carabinierilor le-a spus, însă, că la volan se afla un conațional care era cu el în mașină.

Pompierii interveniți la locul accidentului pentru a stinge flăcările care au cuprins unul dintre autoturismele implicate în tragedie. Foto: RovigoOggi.it

Tragedia s-a petrecut în data de 20 septembrie 2020, dar anchetatorii au reușit să descopere adevărul doar în urmă cu câteva zile, informează publicația locală Rovigo in Diretta. În urma tragicului accident au murit Lauro Girotti, cetățean italian în vârstă de 56 de ani și rezident în Villadose, provincia Rovigo, precum și Nicolae Sîrbu, cetățean român în vârstă de 54 de ani și rezident în localitatea Canaro din aceeași provincie. Girotti se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto, în timp ce Sîrbu circula la bordul unui BMW în care se afla și un alt român, C.A., în vârstă de 27 de ani.

Cele două mașini s-au izbit una de cealaltă la kilometrul 60,6 de pe Strada Statală 16, în dreptul localității Canaro, iar în urma impactului puternic Sîrbu a decedat pe loc și mașina Fiat Punto, condusă de Girotti, a luat foc, provocând astfel și decesul bărbatului italian. C.A., în schimb, a scăpat de moarte ca prin minune, alegându-se doar cu câteva răni ușoare, iar carabinierilor interveniți la fața locului pentru investigațiile de rigoare le-a spus că la volan se afla Nicolae Sîrbu.

- Continuarea articolului după publicitate -
Mașina BMW condusă de C.A. a ajuns în șanț după impactul cu Fiat Punto. Foto: RovigoOggi.it

Cu toate acestea, carabinierii nu au fost convinși de versiunea dată de bărbatul de 27 de ani și au decis să ancheteze în detaliu dinamica accidentului. În urma verificării imaginilor de pe camerele de supraveghere video din zonă, anchetatorii au descoperit că la volan se afla, de fapt, C.A. și că a dat vina pe conaționalul lui pentru evita răspunderea penală.

Bărbatul român a fost denunțat în stare de libertate și riscă acum o pedeapsă cu închisoarea între 2 și 7 ani.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos