Român din Italia șantajat de un alt român care i-a confiscat cartea de identitate. Arestat în flagrant

Arest în flagrant pentru un cetățean român din localitatea italiană Canicattì (provincia siciliană Agrigento) care a încercat să obțină o sumă de bani de la un conațional în schimbul restituirii cărții de identitate.

Potrivit celor relatate de căpitanul Luigi Pacifico, comandantul carabinierilor din localitate, un cetățean român a cerut luni, 14 septembrie, ajutorul forțelor de ordine pentru a-și recupera cartea de identitate care îi fusese sechestrată de un conațional. Pacifico nu a precizat în ce mod a ajuns celălalt român în posesia documentului de identitate al victimei, dar cert este că a decis să-l șantajeze pe conaționalul său pentru a primi-o înapoi, cerându-i suma de 400 de euro.

„Îmi face plăcere să vă relatez despre încrederea care ne-a fost acordată de acest cetățean român (victima șantajului – n.r.) care s-a prezentat în cazarmă, a cerut ajutor și a găsit asistența specifică. Asta s-a întâmplat în urmă cu 3 zile, deci totul a fost dus la bun sfârșit în scurt timp. Cetățeanul a povestit totul în mod spontan, fără frică, cu încredere deplină și colaborare maximă. A mers totul foarte bine, a fost foarte satisfăcător din acest punct de vedere”, a spus căpitanul Pacifico în cadrul unei conferințe de presă.

Carabinierii n-au stat prea mult pe gânduri și au organizat o operațiune pentru a-l prinde în flagrant pe șantajist în timp ce încasa banii de la conaționalul său pentru recuperarea cărții de identitate. Întâlnirea dintre victimă și infractor a fost organizată în seara zilei de 16 septembrie și a avut loc în Piazza IV Novembre din Canicattì.

Bancnotele pe care românul șantajat le-a înmânat celuilalt român au fost marcate de carabinieri și după ce infractorul a pus mâna pe ele, aceștia au intervenit și l-au încătușat. În urma identificării bărbatului arestat, anchetatorii au constatat că este vorba de Dragomir Costel Dănuț, în vârstă de 30 de ani și cu antecedente penale pentru furt.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„La terminarea investigațiilor, domnul Dragomir a fost transferat în penitenciarul din Sciacca”, a mai adăugat comandantul carabinierilor.

Distribuie acest articol