Un tată român din Italia a stat 8 luni în închisoare deși era nevinovat. „M-au arestat în fața copiilor”

Un bărbat român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova, în Liguria, a stat 8 luni în închisoare deși era nevinovat și nu a comis fapta pentru care a fost judecat.

Vineri, 8 octombrie, Ebert Ioan Eusabin, apărat de avocatul Maurizio Tonnarelli, a fost achitat în instanță pentru acuzația de tâlhărie, în cazul jafului care a avut loc pe data de 4 august 2019, la sala Bingo, din Carpi, provincia Modena.

Bărbatul a fost arestat în baza mașinii cu care a fost comis jaful, relatează Il Resto del Carlino. Conform numerelor de înmatriculare ale automobilului, acesta aparținea numitului Ebert Ioan Eusabin, numai că mașina fusese vândută cu aproximativ trei săptămâni înainte de a se comite jaful. Greșeala românului nostru a fost că nu făcuse schimbarea proprietarului auto și mașina rezulta încă pe numele său.

„Au arestat pe cine nu trebuia”- a declarat Ioan Eusabin – dar dincolo de iadul închisorii, ceea ce regret cel mai mult este suferința pricinuită celor trei copii ai mei.”

Era în ziua de 4 august 2019, ora 7:30, când doi bărbați s-au dat jos dintr-un Mercedes și au intrat în sala Bingo, de pe via dell’Industria, din Carpi, cu fețele acoperite. Amenințându-l pe proprietar cu un pistol, i-au sustras suma de 9000 de euro. După un an de cercetări, polițiștii au bătut la ușa românului, arestându-l.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Încă de la început, Ebert Ioan Eusabin și-a susținut nevinovăția. „Am trei copii, de 6, 10 și 14 ani și-am muncit mereu în mod cinstit – a declarat tatăl român – unul dintre copiii mei are o boală gravă și a fost supus unui transplant. Sunt în Italia de 17 ani, n-am încălcat niciodată legea și totuși am stat 8 luni în închisoare, apoi în arest la domiciliu, deși eram nevinovat.”

„Polițiștii s-au prezentat acasă la mine, la Genova și m-au luat din fața copiilor – a mai povestit bărbatul. „Mi-au spus că au un mandat de arestare pe numele meu, eram acuzat de jaf, dar eu habar n-aveam despre ce anume vorbeau. Vândusem mașina unei persoane care nu dorea să plătească pentru schimbarea de proprietar, mi-a zis că duce mașina în Albania și acolo o va demonta.”

Ioan Eusabin își amintește că „pe 17 iulie 2019, când mi-am adus fiul acasă de la spital, deja nu mai aveam mașina. (…) Știți ce am făcut cu banii de pe mașină? Am cumpărat șapte televizoare pentru Secția de Transplant unde a fost salvat fiul meu.”

După un an de coșmar, Ioan a fost în sfârșit achitat pentru fapta de care era acuzat pe nedrept. În continuare, avocatul bărbatului va intenta proces pentru a obține o despăgubire în favoarea conaționalului nostru.

„Nu aș pune niciodată în pericol viața nimănui, am trei copii și ei sunt pe primul loc pentru mine. Am petrecut 8 luni oribile în închisoare, deși sunt nevinovat. Acum vreau dreptate și despăgubiri pentru detenția nedreaptă”, a precizat bărbatul român.

Distribuie acest articol