Român din Spania: Vom dispărea ca nație dacă ne vom culca în fiecare seară capul pe perna ignoranței

Românii din străinătate au tendința să compare. Viața pe care o trăiesc în afara hotarelor țării cu cea pe care își amintesc că o trăiau cândva, în România, sistemul, mentalitatea, comportamentul, modul de a pune în practică relațiile administrative dintre stat și cetățenii săi. Aspecte cotidiene care fac parte din viața oamenilor și care definesc în cele din urmă progresul unei națiuni.

Paul Gabor este un scriitor român originar din Galați care trăiește de mulți ani în Spania.
Plecat din țară de 18 ani după o activitate în mass-media gălățeană, cu un acut spirit de
observație și reflecție a detaliilor vieții de emigrant, Paul Gabor scria recent pe pagina sa de
Facebook:

«Scriam exact în urmă cu un an textul de mai jos. Și acum mă gândesc, cu furie uneori, cu o nostalgie pe care nu pot să o calibrez conștient, că vom apune urât ca nație dacă ne vom culca în fiecare seară cu capul pe perna ignoranței:

„Mâine-poimâine împlinesc 18 ani de Căpșunistan. Optsprezece. Ani. O perioadă de timp în care:
– nici un polițist nu m-a tratat de sus, nu am văzut tupeul cum respiră prin uniformă;
– niciun funcționar public (de la mărunta primărie până la nivel de minister) nu m-a privit printre gene, acru, distant, disprețuitor;
– nicio asistentă, niciun medic, nu mi-au cerut plicuri cu bani sau ciocolățele pentru serviciile oferite;
– nu am auzit în presă cazuri asemănătoare cu mizeriile gen „Ciomu, Lascăr, Burnei, Lucan”. Eventualele derapaje pe care le-am văzut în presa spaniolă s-au soldat cu demiterea imediată, retragerea licenței și închisoare, după caz.

– nu am auzit la tot pasul cazuri de corupție în care s-au furat zeci de milioane de euro. Există hoți și aici la nivel înalt, dar există și procese, și închisoare, și pedepse în funcție de gravitate.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Nu este un sistem perfect. Spaniolii sunt departe de ceea ce ne-am imagina a fi o societate ideală. Dar sunt altfel. Reacționează dur în fața impertinenței statului, a legilor proaste, a politicienilor care întind coarda. Ies cu milioanele când e nevoie și nu îi mișcă nimeni din stradă până când mișelia pusă la cale nu dispare. Am avut tot timpul din lume să-i cunosc și să-i compar. S-au trezit din dictatura franchistă și reprezintă un corp viu. Sunt o societate din ce în ce mai liberă, mai deschisă, mai tolerantă. Au văzut că extremele sunt toxice și încearcă din răsputeri să se poziționeze mereu în centru, căutând echilibrul care însănătoșește o nație.

Și mă întreb mereu: nouă cât ne mai trebuie?”»

Paul Gabor a lucrat în presa gălățeană (radio-ziar) între anii 1995-2000. În luna mai a anului 2000 a plecat în Spania, dar a continuat să scrie. A publicat articole în „Academia Cațavencu” și „Viața Liberă” din Galați, are prezențe în mass-media cu relatări despre românii din diasporă, despre România așa cum este văzută din afară, etc. Câteva din textele pe care le-a scris în ultimii ani pot fi citite pe blogul său, www.paulgabor.com și pe pagina sa de Facebook. Prima sa carte, „Negustorul de pipe”, a ieșit din tipografie în luna aprilie a acestui an.