Un român din străinătate și-a regăsit fratele după 30 de ani cu ajutorul Poliției Române

Un român în vârstă de 34 de ani, care locuiește în Anglia, și-a regăsit fratele abandonat de mama lor după 30 de ani de când nu mai știa nimic de el. Povestea regăsirii celor doi frați, Robert și Eduard, a fost prezentată pe pagina Facebook a Poliției Române.

La data de 1 iulie, Robert H., cetățean român cu domiciliul în Marea Britanie, după cum reiese din cele publicate de polițiștii români, a transmis un e-mail pe adresa Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj prin care solicita ajutorul autorităților române:

„Aş dori, dacă se poate, să îmi găsesc fratele… părinţii noştri s-au despărţit şi, undeva prin anul 1992-1993, fratele meu a fost abandonat. Avea vârsta de 2-3 ani şi îl chema Eduard E.H.…Din câte am aflat, la data respectivă, a fost abandonat la o secţie de poliţie.”

Polițiștii nu au rămas nepăsători la cererea de ajutor a lui Robert și i-au cerut mai multe informații prin telefon:

„Vă mulţumesc că m-aţi sunat, chiar nu mă gândeam, ce bucurie, sper să fie cu noroc. Eu sunt în Anglia şi am supărarea asta, nu mai ştiu nimic de fratele meu, de 30 de ani, mai exact din anul 1992, când eu aveam 4 ani, iar părinţii noştri s-au despărţit. El a rămas la mamă, în Târgu-Jiu, iar eu la tatăl meu, în judeţul Alba şi în tot acest timp nu am mai reuşit să luăm legătura cu el, parcă a intrat în pământ”, le-a spus Robert.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânărul mai știa de la o mătușă, soră cu mama sa, că Eduard ar fi fost lăsat de mamă la bunica sa. Polițiștii români au luat legătura cu mătușa respectivă, apoi cu bunica celor doi frați, care inițial a evitat să le spună adevărul. „Păi de unde să ştiu eu, ce ştiu eu ce a făcut mama sa cu el… după ce a divorţat, când a venit la Târgu-Jiu, era fără copil… de ce mă întrebaţi pe mine?”, a spus ea.

În acest punct al căutărilor, polițiștii au continuat verificările la instituții specializate în protecția copilului, pentru a verifica dacă acesta a fost instituţionalizat sau dacă a beneficiat de alocaţie de stat. Bineînţeles, răspunsurile primite au fost negative.

Totuși, în cele din urmă, au hotărât să mai vorbească o dată cu bunica, deoarece nu erau convinși pe deplin că aceasta le-ar fi spus tot ceea ce știa despre dispariția misterioasă a nepoțelului său. După lungi discuţii, cu capul plecat, bunica le-a mărturisit:

„Am luat decizia împreună cu fiica mea… și l-am abandonat pe Eduard, în anul 1992, la o secție de poliție din Târgu-Jiu, întrucât nu aveam posibilităţi financiare să-l creștem şi fiica era divorţată. Dar, pentru a i se pierde urma, am declarat la poliţie că ne aflam în Gara Târgu-Jiu şi am găsit acel copil pe peronul gării, că nu ştim cum se numește, câţi ani are sau al cui ar putea fi. Nu m-am mai interesat niciodată de Eduard şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu el. Îmi pare rău…”

Începând din acel moment, polițiștii au revenit cu solicitări la instituțiile abilitate, încercând să afle detalii despre un copil, fără identitate, care, în anul 1992, ar fi ajuns într-un centru specializat.

Cu ajutorul unei instituții de acest gen, l-au găsit pe „Ionel”, un tânăr din Târgu-Jiu care prezenta toate caracteristicile cu privire la identitatea lui Eduard, fratele căutat de Robert H. Eduard se numea acum „Ionel”, nume dat de instituțiile statului român după ce a fost abandonat de mama și bunica sa. El era şaten, cu ochi căprui şi avea la tâmplă, pe una din mâini şi pe un picior, cicatrici de la o ardere suferită când era bebeluș și căzuse pe un calorifer încins.

Când a auzit că are un frate, s-a emoționat și a întrebat imediat: „Unde este? Pot să mă întâlnesc cu el?”

Reîntâlnirea celor doi frați a fost facilitată de polițiștii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri, care s-au ocupat de căutarea lui Eduard. Astăzi, 16 august 2022, Robert a ajuns în România, la Târgu-Jiu, însoţit de tatăl său. După o despărțire de 30 de ani, a putut, în sfârșit, să-și îmbrățișeze fratele.

Distribuie acest articol