Român erou în Italia, a blocat o infractoare care a jefuit un cuplu de bătrâni în plină stradă

Stefania Valli, o femeie în vârstă de 40 de ani din Lugo, provincia italiană Ravenna din Emilia-Romagna, a fost arestată recent, acuzată fiind că a furat 700 de euro de la un cuplu de vârstnici.

Potrivit ziarului Il Resto del Carlino, incidentul s-a petrecut în timp pensionarii se aflau pe o bancă, așteptând o consultație medicală specializată, având astfel o sumă mai mare de bani asupra lor.

Conform sursei citate, femeia italiancă era îmbrăcată elegant și s-a apropiat de bătrânei pe la spate, apoi a luat geanta pensionarei și a fugit.

În timp ce se îndepărta în grabă, ea a aruncat geanta și a păstrat doar portofelul, probabil pentru a putea fugi mai ușor.

Bătrâna, însă, a început să strige, pentru a-i avertiza pe ceilalți despre furt: „Oprește-o, este o hoață!”

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

S-a declanșat astfel o urmărire care, datorită intervenției unui român în vârstă de 52 de ani, infractoarea a fost blocată și arestată ulterior de membrii unui echipaj de poliție.

Valli este, de asemenea, suspectată pentru o altă tentativă de jaf care a avut loc în Via Carducci, unde a încercat să smulgă o geantă din mâinile unei alte femei aflate în compania soțuluiu. Cu toate acestea, reacția rapidă a victimelor a făcut-o să renunțe la planul ei, chiar dacă a recurs la bruscări fizice.

În prezent, Stefania Valli se află în închisoarea din Forlì. Pe lângă acuzațiile penale, situația ei va fi evaluată și din punct de vedere administrativ, având în vedere posibilitatea emiterii unui ordin de restricție.

Distribuie acest articol