Un român a făcut plinul la mașină pe o autostradă din Italia și a fugit fără să plătească. Urmărire ca-n filme cu polițiștii

Totul s-a întâmplat în cursul serii de 2 ianuarie 2022 pe autostrada A14 din Italia, în dreptul localității italiene Pesaro din regiunea Marche, unde un șofer român s-a oprit la o benzinărie, a făcut plinul, apoi a fugit fără să plătească.

Potrivit publicației italiene Corriere Adriatico, conaționalul nostru, în vârstă de 32 de ani, a făcut plinul cu benzină într-o zonă de serviciu de pe autostrada menționată mai sus, apoi pur și simplu s-a suit la volan și a fugit, fără să plătească.

Proprietarul benzinăriei n-a stat prea mult pe gânduri, însă, și a sunat la poliție, iar un echipaj a pornit în scurt timp pe urmele șoferului român. Cu toate acestea, odată ajuns din urmă și somat de polițiști să oprească, bărbatul a continuat să apese accelerația, generând astfel o urmărire ca în filme între el și oamenii legii.

La un moment dat, conaționalul nostru a și lovit cu autoturismul său mașina poliției, provocând diferite răni celor doi agenți aflați la bord. Într-un final, după ce au intervenit și alte echipaje de poliție în această urmărire, șoferul fugar a decis să oprească mașina, dar când forțele de ordine s-au apropiat pentru a-l aresta, a opus rezistență în fața acestora.

În cele din urmă polițiștii italieni au reușit să-l blocheze și să-l pună sub arest, acuzat fiind de furt și ultraj.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol