Un român a fost condamnat la închisoare pe viață în Italia, a ucis un bărbat și i-a violat iubita

Un român în vârstă de 36 de ani, Ionuț Alexa, a fost condamnat azi, 6 iulie, la închisoare pe viață pentru că în toamna anului 2014, la Battipaglia (Campania), a violat o tânără italiancă și l-a ucis în bătaie pe iubitul acesteia, scrie L’Occhio di Salerno.

Faptele s-au petrecut pe data de 4 octombrie 2014, pe via Idrovora. Natalino Migliaro, de 30 de ani și Francesca, iubita acestuia, se aflau într-o mașină când au fost atacați de doi indivizi cu fețele acoperite. Fata a fost violată, în timp ce Natalino a fost bătut atât de tare de Ionuț Alexa încât, după două luni petrecute prin spitale și centre de reabilitare, a decedat.

Românul, potrivit acuzațiilor, inițial a avut intenția de a-i jefui pe cei doi, dar apoi a violat-o pe fată și l-a bătut pe tânăr cu o violență de nedescris. Ionuț Alexa a plecat de la locul faptei cu poșeta femeii și cu telefoanele celor două victime.

Ionuț Alexa și cei doi tineri italieni

Românul a fost arestat în 2015, la peste șapte luni trecute de la momentul agresiunii, în urma cercetărilor criminaliștilor care au stabilit compatibilitatea între lichidul biologic ridicat de la locul crimei şi profilul ADN al românului. A fost condamnat în primă instanță la 20 de ani de închisoare dar, pentru procurorul general Leonida Primicerio, pedeapsa nu a fost suficientă.

A fost prezentat recurs și Ionuț Alexa a fost condamnat astăzi la „ergastolo” (închisoare pe viață).

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Românul nu era la prima faptă penală, el are antecedente penale pentru jaf şi exploatarea prostituţiei şi făcea parte dintr-o organizaţie care gestiona prostituţia pe litoralul dintre Salerno şi Eboli.

Distribuie acest articol