Un român a înșelat o italiancă cu 30.000 de euro. I-a spus că e deocheată și are nevoie de un descântec

Un român în vârstă de 32 de ani, rezident la Sassari, în Sardinia, cu numeroase antecedente penale, a convins o localnică de faptul că e deocheată și i-a luat o sumă importantă de bani ca să o scape de blestem, scrie La Nuova Sardegna.

Vali Darius Rostaș s-a prezentat în fața judecătorilor miercurea trecută.

Rostaș a convins-o pe femeie că are nevoie de un descântec și o costă 30.000 de euro, bani care ar fi trebuit, după cum credea victima, să ajungă la o ghicitoare. Era singura metodă prin care femeia putea să scape de influențele malefice ale deochiului, i-a spus românul.

Avocatul Luca Diaz, a subliniat la proces modul în care bărbatul a profitat de un moment de slăbiciune al clientei sale

Românul o întâlnise pe femeie la începutul anului, la camera de gardă a unui spital din Sassari, unde aceasta venise cu mama ei, care făcuse un preinfarct.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

A intrat în vorbă cu ea, bărbatul părea de încredere și femeia i-a povestit despre problemele ei „existențiale”: un fost soț care nu plătea pensie alimentară, un tată grav bolnav, convingerea că e dominată de un destin care nu-i rezervă nimic bun. Atunci românul i-a spus că poate fi și mai rău, că e blestemată și deochiul nu poate fi alungat decât printr-un descântec.

El i-a spus că știe o femeie care poate să o scape de necazuri, dar că procedura e cam scumpă. Rostaș a primit de cinci ori bani de la femeie, 30.000 de euro în total, apoi i-a spus că nu se poate face nimic, nu poate să fie descântată.

Abia atunci italianca a înțeles că e victima unei escrocherii și a mers la Poliție unde a povestit ce i s-a întâmplat. Arestat, românul a recunoscut că a primit banii, dar a susținut că femeia s-a oferit să-l ajute de bunăvoie, știind că n-are un loc de muncă și venituri.

În cadrul ședinței de miercuri, completul prezidat de judecătorul Mauro Pusceddu a dispus întoarcerea dosarului la procuror, pentru a schimba încadrarea, din extorcare în înșelăciune agravată.

- Mai multe după publicitate -