Român întors din Italia după 20 de ani: „Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș mai pleca”

Marius Dorobanțu, fondatorul „Carmangeriei cu Gust” din Iași, a împărtășit într-un recent episod de PodcastBZI drumul său de la electrician în Italia la antreprenor de succes în România.

Cu o experiență de aproape 20 de ani de muncă în străinătate, Dorobanțu a vorbit deschis despre sacrificiile făcute și despre decizia de a nu mai pleca din țară, subliniind că, deși munca în străinătate poate părea o soluție, aceasta vine cu numeroase provocări.

„Nu pleacă nimeni de bine din țară! Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș mai pleca”, a mărturisit ieșeanul.

1200-2024020211442 (7)
Marius Dorobanțu. Sursa foto: Facebook/Rural Development Research Platform

În 2003, Dorobanțu a plecat în Italia, unde a lucrat inițial fără acte, chiar și în sediul carabinierilor, cu un salariu de doar 3,5 euro pe oră.

Experiențele sale în Peninsulă, de la lucrul fără documente legale la munca intensă în construcții, i-au modelat perspectiva asupra vieții și muncii:

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Am plecat din țară în 2003. O perioadă am stat fără acte și după aceea am reușit să rezolv totul și să mă angajez. Primul meu loc de muncă, în Italia, fără acte, a fost în sediul la carabinieri, la poliția lor. Patronul mi-a dat 3 euro jumătate pe oră la început. Schimbam contoare. Apoi am mers prin casele oamenilor și o persoană a chemat carabinierii. I s-a părut că sunt mai dubios (n.r. – râde).

Au venit, mi-au cerut actele, le-am zis că le-am uitat acasă. Le-am dat buletinul, m-au găsit în calculator că nu am acte. «Sigur ai acte», m-au mai întrebat încă o dată, i-am zis că da, mi-a dat buletinul și mi-a zis să țin actele acasă (n.r. – râde).

Apoi am lucrat pentru o firmă care construia fabrici de țigări, ca electrician. Ne duceam și făceam partea electrică acolo unde firma construia fabrica. Cel mai mult munceam în Italia. Am plecat cum pleca toată lumea în acea perioadă, acum 20 de ani”, a povestit Dorobanțu.

Reflectând asupra acestor ani, el mărturisește că, deși munca în străinătate este adesea glorificată, realitatea este plină de sacrificii și distanțare de familie:

„Nu pleacă nimeni de bine din țară! Dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu aș mai pleca pentru că aș fi putut să fiu aproape de familie și să câștig și aici cât să am un trai decent. Eu eram departe, mi-au plecat toți cei dragi, am fost departe de familie.

Cred că se poate și acum în România, dar și atunci se putea să câștigi bani, în condiții mai grele. Nu cred că cu mai multă muncă, pentru că și în afară se muncește destul de mult.

Înainte să plec în afară nu concepeam să lucrez sâmbăta. Acolo, dacă într-o sâmbătă nu lucram, ajunsesem să mă gândesc că am făcut ceva greșit, că nu mă pune să muncesc sâmbăta.

Acolo e numai muncă, muncă… Pleci dimineața, vii seara. Dacă ești norocos, să fii cu familia, mai poți petrece timpul cu ei. Anii de muncă din străinătate au fost de sacrificiu pentru mine”, a mai spus Marius Dorobanțu, producător tradițional, cu atestat de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Marius Dorobanțu subliniază și importanța patriotismului, pe care spune că l-a înțeles cu adevărat doar după ce a lucrat în străinătate

„Nu ești patriot până nu pleci în străinătate!”, spune el, explicând cum distanța și experiența în altă țară îți pot schimba perspectiva asupra propriei țări:

„Nu ești patriot până nu pleci în străinătate! Aici ești «a, România, toată lumea vrea să te fure, nu sunt legi, fiecare face ce vrea». Nu-i chiar așa!

Vezi cu alți ochi țara când ești acolo, societatea de la noi. România nu e așa cum o vedem noi. Te trezești dimineața, dai drumul la televizor, vezi că au crescut taxele. Și ce dacă au crescut? În străinătate sunt mai mari și mai greu te descurci”, a spus românul.

Întors în România, Dorobanțu și-a folosit cunoștințele și pasiunea pentru a deschide „Carmangeria cu Gust”, unde produce și vinde produse tradiționale afumate, respectând rețete simple, dar autentice.

Produsele sale, care includ doar câteva condimente naturale, au câștigat aprecierea clienților din toată regiunea Moldovei. Prin munca sa, nu doar că a reușit să creeze o afacere de succes, dar contribuie și la păstrarea tradițiilor culinare românești.

Distribuie acest articol