Un român predă cursuri de autoapărare în Italia. Printre elevii săi: carabinieri, polițiști și medici

George Cristian Burde, în vârstă de 50 de ani, român originar din Abrud, județul Alba, este instructor expert de arte marțiale la Belluno (Veneto), unde a înființat școala „URBAN KRAV MAGA” și predă cursuri de autoapărare. Printre „elevii” săi s-au numărat de-a lungul timpului carabinieri, polițiști, medici etc.

Conform publicației Newsweek, Cristian Burde este căsătorit și are doi copii, o fată de 18 ani și un băiat de 15.

El a devenit antrenor de karate în anul 1998, după un curs la București. Începuse să practice arte marțiale pe ascuns înainte de Revoluția din ’89, aceste sporturi fiind interzise în perioada regimului comunist.

Cristian Burde. Sursa foto: urbankrav.it

Au urmat peste 600 de stagii de pregătire, pe care Cristian Burde le-a susținut atât ca elev, cât și ca antrenor în Israel, Monte Carlo, Lituania, Anglia, Germania, Franța, Monaco, Bulgaria, Polonia etc.

„În urma acestor stagii am obținut calificări precum: instructor de tir, bodyguard armat, protecție V.I.P. cu specializări în autoapărare în cazul unor agresiuni în diferite situații cum ar fi: în autoturism, în autobuz, în tren, la piscină, pe pârtia de schi sau în parcare etc.”, a declarat el pentru sursa citată.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În anii 2002-2004, după ce a simțit că deține o pregătire temeinică în domeniu, a deschis la Belluno școala „URBAN KRAV MAGA”, unde pune la dispoziția civililor, dar și militarilor, polițiștilor sau specialiștilor din diferite domenii, cursuri de luptă și autoapărare.

Sursa foto: pagina Facebook „Cristian Burde”

„Înarmat cu foarte multă răbdare, am reușit să mă fac cunoscut încet-încet în Italia, dar și în afara ei, atât de către persoanele civile, cât și de către diferite instituții ale statului, medici, poliție sau carabinieri.

La solicitarea lor, am început să predau seminare pentru medicii și personalul medical. Un prim astfel de seminar a avut loc în anul 2006 – nu se mai auzise de așa ceva în Italia până atunci – urmând ca mai apoi, prin anul 2019, să țin un curs cu peste 300 de medici și personal sanitar la care au participat inclusiv directorul general pe regiune, cât și directorii a trei spitale”, a povestit Cristian Burde.

Românul a început să predea cursuri anti-agresiune pentru sute de femei, în licee pentru adolescenți, pentru personal din poliția națională, poliția județeană ori carabinieri.

Sursa foto: pagina de Facebook „Krav Maga Belluno”

„Am început să primesc scrisori de recunoaștere și apreciere de la Chestorul Poliției Regionale, Comandanți ai unităților de Carabinieri, directori de spitale, director de licee, psihologi etc.”, a mărturisit luptătorul român.

„În URBAN KRAV – TEAM BURDE, am inclus o serie dintre cursurile mele despre autostimă, cum poți fi și tu un lider, învață să comunici, cum să fim atenți și să percepem limbajul corpului, limbajul nonverbal, plus alte noțiuni ce aparțin de psihologie”, a mai adăugat Cristian Burde.

România a rămas și este mereu în sufletul conaționalului nostru. El a mărturisit:

„Am puterea, determinarea și forța să continuu să fiu un român adevărat, să inspir oamenii prin ceea ce fac și simt. Nu sunt un om bogat, material vorbind, sunt doar un român mândru de originile mele, de patria mea și chiar dacă drumul m-a dus departe, mă simt un patriot prin idealurile în care trăiesc, dar mai ales prin rădăcinile pe care le respect și nu le uit, originea fiind pentru mine un element de identitate și onoare!”

„Din dorința de a pune în valoare potențialul nostru turistic, de a arăta lumii ce țară frumoasă avem și mai ales ce oameni frumoși are România, am reușit să aduc străini interesați de a face antrenamente pe meleagurile noastre. Astfel, în anul 2018 am reușit să prezint străinilor o Românie frumoasă, cu oameni deosebiți, deschiși și plini de bunăvoință”, a mai spus Cristian Burde.

Distribuie acest articol