Un român va muri eutanasiat în Spania la numai 46 de ani. Și-a împușcat trei foști colegi și doi polițiști, înainte de a fi grav rănit

Supranumit „Pistolarul din Tarragona”, românul Marin Eugen Sabău, în vârstă de 46 de ani, va fi eutanasiat marți, 23 august. El nu va fi judecat pentru multiplă tentativă de omor, după ce a împușcat trei foști colegi de muncă în decembrie 2021 și a rănit alți doi agenți Mossos d’Esquadra în timpul atacului său armat asupra sediului firmei Securitas din localitatea spaniolă Tarragona (comunitatea autonomă Catalonia).

Românul lucrase ca agent de pază la o filială din Tarragona a firmei Securitas. El pretindea de ceva vreme de la firmă o sumă de bani, după ce fuese concediat. Și deja îi amenințase pe fostul său șef și pe câțiva colegi că, dacă nu va primi bani, ei vor fi cei care o vor plăti.

Pe 14 decembrie 2021, a intrat înarmat în clădirea fostei sale firme și a împușcat un manager și alte două persoane, lăsându-i grav răniți. Apoi, în timp ce fugea, a împușcat un polițist și a trimis un ultim mesaj foștilor colegi, pe e-mail: „Sărbători fericite, nenorociților!”

Ulterior, a fost rănit grav de polițiștii care au pornit în urmărirea sa. Din cauza rănilor suferite, conaționalul nostru suferă acum de tetraplegie ireversibilă (are dureri insuportabile), i-a fost amputat un picior și este dependent de aparate pentru a rămâne în viață. După mai multe luni de tratament în spital, Sabău a cerut să fie eutanasiat.

Curtea Constituțională a refuzat să admită recursul formulat de rudele victimelor sale împotriva rezoluției Tribunalului din Tarragona, care pe 4 august a autorizat eutanasierea românului.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În sentința din 9 august, Curtea Constituțională consideră că în acest caz există o „inexistență” a încălcării drepturilor fundamentale, care era condiția esențială ca instanța să poată interveni. Drept pentru care a clasat chestiunea, ignorând „semnificația constituțională” care i-ar condiționa admiterea recursului, ceea ce elimină toate opțiunile de despăgubire a victimelor.

De asemenea, conducerea Consorțiului de Sănătate Terrassa (Barcelona) a comunicat joi, 11 august, Tribunalului de Instrucție nr.5 din Tarragona, care judecă cauza, că odată ce a fost aprobată eutanasierea, va lua „măsurile corespunzătoare”, pentru ca furnizarea „serviciului de ajutor pentru a muri” să poată fi efectuată marți, 23 august.

Curtea Constituțională a fost ultima șansă pentru ca victimele lui Sabău să evite eutanasierea acestuia și să poată desfășura în continuare procesul care, în cazul unei eventuale condamnări, le-ar fi permis să primească despăgubiri.

Totuși, în cazul agentului Mossos d’Esquadra care a fost rănit, având în vedere calitatea sa de funcționar, există posibilitatea ca, chiar dacă nu există un proces sau o sentință, în cele din urmă Generalitat (guvernul Cataloniei) trebuie să își asume despăgubirea pentru vătămările suferite în actul de serviciu, întrucât există jurisprudență care garantează că administrația este cea care plătește despăgubiri în cazul în care agresorul a murit.

În acest caz, avocatul José Antonio Bitos, care îl reprezintă pe agentul rănit al Mossos d’Esquadra în numele sindicatului USPAC, a anunţat că atunci când se va efectua eutanasierea, programată pentru 23 august, va începe imediat procedurile pentru ca Generalitat să își asume despăgubirile corespunzătoare clientului său.

Confruntat cu refuzul Curții Constituționale, avocatul Bitos a depus un alt recurs la Tribunalul Provincial, care a ratificat această decizie considerând că un solicitant de eutanasiere, cercetat într-un dosar penal, „nu are nevoie de autorizație judiciară” pentru a muri.

Potrivit Curții, în acest caz „dreptul la demnitate și integritate fizică și morală al persoanei cercetate trebuie să prevaleze asupra dreptului la ocrotire judiciară efectivă a reclamanților”. În consecință, eutanasierea lui Sabău este un drept fundamental în ceea ce privește integritatea fizică și morală, demnitatea umană, valoarea superioară a libertății și a libertății ideologice și a conștiinței.

Acesta este motivul pentru care dreptul de a muri al „Pistolarului din Tarragona” are prioritate față de protecția judiciară efectivă, invocată de victimele sale.

Distribuie acest articol