Româncă adoptată în străinătate: „Abia după 40 de ani am aflat despre familia mea din România”

Povestea unei femei care s-a născut în România și a fost adoptată de mică în străinătate împreună cu fratele său este una a unui suflet dezrădăcinat care își caută acum rădăcinile. Ajunsă la vârsta de 41 de ani, dorește foarte mult să-și cunoască familia de origine, părinții, frați și surorile din România. În acest sens, ea a publicat un anunț pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Se numea la naștere Florica Orb și s-a născut pe data de 12 martie 1981, în orașul Arad. A fost adoptată în Franța, împreună cu fratele ei, Petru, care ar fi născut la Semlac, județul Arad.

Știe despre părinții săi că se numeau Orb Ioan și Orb Iuliana (Iacsianszki) și că erau 5 copii. Din informațiile pe care le are rezultă că mama sa a murit la scurt timp după ce a născut-o pe ea, dar Florica se îndoiește că ar fi adevărat.

A aflat despre familia din România abia după 40 de ani de când a fost adoptată și împreună cu fratele ei vrea să-și cunoască originile „parte a destinului meu” pentru a înțelege „povestea mea și a crea poate o poveste nouă”.

Florica face un apel pentru ca anunțul său să poată ajunge la toți cei care ar putea avea informații despre părinții sau frații săi din România: „Vă rog din suflet să mă ajutați distribuind anunțul meu cât mai mult”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Redăm mai jos anunțul integral al femeii:

„Numele meu la naștere a fost FLORICA ORB și m-am născut pe data de 12 martie 1981 la ARAD.
Pe certificatul meu de adopție părinții mei se numesc ORB IOAN și ORB IULIANA (IACSIANSZKI).
Am fost adoptată în Franta de o familie minunată în septembrie 1982 împreună cu fratele meu ORB PETRU. Pe certificatul lui de naștere este scris că s-a născut in SEMLAC (ARAD).
La orfelinat le-au spus părinților mei adoptivi că noi suntem dintr-o familie cu 5 copiii și că mama mea biologică ar fi murit la scurt timp după ce m-am născut eu. Din păcate nu am nici o certitudine că toate aceste lucruri sunt adevărate.
Întotdeauna am simțit nevoia să-mi cunosc originile ca să înțeleg acea parte a destinului meu de aceea îmi doresc atât de mult să-i găsesc.
Despre familia mea din România am aflat exact după 40 de ani, de când am fost adoptați.
Mi-ar plăcea să-i găsesc și nu judec pe nimeni, vreau numai să înteleg povestea mea și poate chiar împreună vom crea o poveste nouă.
Va rog din suflet să mă ajutați DISTRIBUIND anunțul meu cât mai mult.
Vă mulțumesc tuturor!”

Distribuie acest articol