Româncă din Italia: „Am decis să ne întoarcem în țara noastră, într-un oraș cu oameni minunați”

În vremurile când, conform statisticilor, România înregistrează un mare număr de cetățeni care decid să părăsească țara pentru totdeauna sau pentru o perioadă lungă de timp, există și români care decid să se întorcă.

Este și cazul Mihaelei, o tânără română din apropierea Romei care, după mulți ani de peregrinări, a hotărât împreună cu soțul și fetița lor în vârstă de 7 ani să se stabilească într-un superb oraș de munte românesc. „Pentru mult, pentru puțin, nu știm! – spune Mihaela – În funcție de cum ne vom descurca, dar încercăm, pentru că nicăieri în lume nu e mai bine ca acasă!”

Familia de tineri români consideră că țara noastră are de oferit multe posibilități celor cu idei și spirit de inițiativă, iar salariile au crescut în ultimul timp mai ales în marile orașe, unde te poți descurca destul de binișor.

Iată ce scria Mihaela într-o postare de pe profilul Facebook, împărtășind cu prietenii decizia ei și a familiei sale, precum și primele impresii din orașul Brașov unde se vor stabili:

«Mulți îmi spun: „Vai, dar eu nu m-aș întoarce în România, cum faci cu fetița la școală? Vai, cât va fi de greu etc, etc.” Dragilor, chiar simplu nu este nicăieri, oriunde ai fi trebuie să lupți și să muncești pentru supraviețuire.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

De ceva timp simțeam nevoia să ne întoarcem și să trăim în România. Pentru cât timp nu știu, însă știu că atunci când simți că trebuie să faci o schimbare, trebuie să o faci, mai ales că te întorci acasă la tine. Când n-o să-mi mai placă plec iar, care e problema?

Fetiței nu îi strică ceva școală în limba română, nu îi strică să cunoască rădăcinile părinților săi, să lege noi prietenii, să își îmbogățească bagajul cultural, să aibă posibilitatea de a alege ea mai târziu unde și cum să trăiască. Este extraordinar să cunoști și să ai experiența a două culturi, un avantaj care îi va fi de folos pe viitor, sunt sigură.

Italia nu am lăsat-o definitiv, este o viață de când trăim acolo, avem o casă acolo, o parte din viața noastră, avem prieteni, fetița este născută la Roma! Însă să mai schimbi, să mai vezi și altceva, să ai noi experiențe, nu strică.

Viața este prea scurtă să o trăiești în frici, în dubii, doar aplecând urechea la cei din jur. Ceilalți își spun părerea în funcție de ceea ce simt și cunosc ei. Eu am învățat să mă ghidez după instinct, să ascult, dar să iau deciziile cu mintea și sufletul meu. Și-am decis să ne întoarcem în România și să locuim la Brașov.

Brașovul este un oraș frumos, cu oameni faini, amabili, civilizați, am rămas chiar surprinsă de amabilitatea lor. Dacă se întâmplă să oprești un om pe stradă pentru o informație, face tot posibilul să îți explice cât mai bine, să fie sigur că ai înțeles și că nu te rătăcești. Este un oraș cu foarte multe atracții, fie pentru cei mici, fie pentru adulți. Aici nu ai cum să te plictisești niciodată!

Cu siguranță există și alte orașe la fel de frumoase și interesante în România, iar noi avem posibilitatea de a alege. Știu și nu am nici o îndoială că am să întâlnesc și lucruri care nu îmi vor place, dar perfectiune nu există nicăieri.

Trebuie să ai curaj să trăiești și să faci schimbări în viața ta. Iar în România, acasă la noi, vom fi mereu bineveniți!»