Româncă din Italia arestată într-un autocar care se îndrepta spre România. A șantajat un pensionar italian pentru a-i da mii de euro

O româncă din Italia, în vârstă de 29 de ani, acuzată că a șantajat un pensionar italian pentru a-i da o sumă mare de bani, a fost arestată joi, 8 aprilie 2021, de carabinierii din localitatea Aurisina care au găsit-o într-un autocar ce se îndrepta spre România. În urma verificărilor efectuate, militarii au descoperit că pe numele femeii exista un mandat de arestare pentru fapta sa.

Cei doi s-au cunoscut la un semafor din Trieste, scrie ziarul Il Piccolo, iar bătrânul s-a îndrăgostit imediat de tânăra de origine română. Femeia nu a stat prea mult pe gânduri și a profitat de sentimentele lui pentru a primi diferite cadouri de la el.

La un moment dat, însă, românca a început să-l șantajeze pe pensionar și i-a cerut suma de 5 000 de euro pentru a nu-i spune familiei acestuia despre relația lor. Bătrânul, în schimb, s-a dus la carabinieri și a denunțat-o, iar femeia a fost trimisă astfel în judecată și apoi condamnată.

Femeia de 29 de ani a reușit să scape de arest la acea dată fiindcă a fugit în Spania pentru o perioadă. Cu toate acestea, autoritățile italiene nu au uitat de ea și, în după-amiaza zilei de joi, 8 aprilie 2021, în timpul unui control de rutină asupra unui autocar care se îndrepta spre România, carabinierii au găsit-o pe infractoare printre pasageri.

Acum românca se află în penitenciarul din Trieste unde urmează să ispășească o pedeapsă de 2 ani și 8 luni pentru șantaj la adresa pensionarului italian.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI