O româncă din Italia avea 500 de mașini înregistrate pe numele ei. Denunțată pentru fraudă împotriva statului italian

O anchetă declanșată de carabinierii din Italia în urmă cu circa șase luni a dus zilele trecute la arestarea unei românce din Italia care avea înregistrate pe numele ei nu mai puțin de 500 de autoturisme. Investigațiile carabinierilor au scos la iveală faptul că femeia le radia pentru a le trimite în România, dar în realitate acestea erau vândute la negru în Italia.

Ancheta a fost declanșată după ce Procuratura din Milano le-a cerut carabinierilor din localitatea Carcare să investigheze asupra unei femei care deținea un salon auto acolo, pe via Castellani, și care rezulta ca fiind proprietara mai multor autoturisme folosite în diferite infracțiuni. Militarii au ajuns astfel să descopere că administratorul salonului auto respectiv era o româncă în vârstă de 31 de ani, cu ințialele A.C.C. și rezidentă în localitatea învecinată Quiliano, scrie ziarul La Stampa.

În urma unei percheziții la domiciliul româncei, carabinierii au găsit o singură mașină, cea pe care aceasta o folosea zilnic pentru a se deplasa, dar și numeroase plăcuțe cu numere de înmatriculare ale unor mașini care rezultau ca fiind înmatriculate pe numele femeii. Aceste autoturisme, în teorie, erau radiate în Italia cu scopul de a fi trimise în România, dar ulterioare investigații au scos la iveală faptul că mașinile nu au părăsit vreodată Peninsula și au fost vândute la negru, reintrând în circulație cu numere false de înmatriculare sau clonate.

Ca urmare a celor constatate, femeii i s-a interzis să continue vânzarea sau înmatricularea altor autoturisme, în timp ce datele celor înregistrate pe numele ei au fost introduse într-o bază de date pe care forțele de ordine o vor putea folosi pentru a le recunoaște în trafic. A.C.C. a fost astfel denunțată în stare de libertate pentru fraudă împotriva statului italian și fals în documente.

Distribuie acest articol