Solidaritate în Italia pentru românca accidentată grav de o mașină: „Roxana are doi copii mici, sperăm că-i va putea îmbrățișa curând”

Rămân în continuare deosebit de grave condițiile de sănătate în care se află românca lovită de un autoturism sâmbătă, 8 mai 2021, la Capaccio Paestum (Campania), în timp ce se întorcea cu bicicleta de la serviciu. Roxana L. are doi băieți pe care îi crește singură, în sprijinul lor s-au mobilizat Serviciile sociale de la primăria din localitate, dar și multe persoane din comunitate: „Sperăm că mama lor va putea să-i îmbrățișeze cât mai curând posibil”, au declarat reprezentanții locali.

Roxana are 40 de ani și își crește singură cei doi băieți. Sâmbătă seara târziu, puțin înainte de miezul nopții, se întorcea de la pizzeria unde lucrează și se îndrepta spre casă, pe bicicletă.

În timp ce se afla pe strada Magna Graecia din localitatea amintită a văzut că un autoturism din sensul opus a părăsit direcția de mers și șoferul a pierdut pentru o clipă controlul volanului, a încercat în zadar să evite mașina, dar aceasta a acroșat-o, aruncând-o la pământ. Șoferul și-a continuat drumul fără să-i acorde primul ajutor conaționalei noastre, salvarea a fost chemată de alte persoane care au trecut apoi prin zonă.

Câteva ore mai târziu, o tânără italiancă rezidentă în localitatea Licinella, s-a prezentat la carabinieri și a declarat că își amintea faptul că s-a intersectat cu o femeie pe bicicletă, dar nu și-a dat seama că ar fi accidentat-o.

Impactul a fost în schimb unul puternic, Roxana și-a pierdut pe loc cunoștința și, conform declarațiilor medicilor de la spitalul „Ruggi” din Salerno, după patru zile de la accident nu a dat încă niciun semn că și-ar reveni. Respiră cu ajutorul aparatelor și este în comă, cu o rană profundă la cap.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Între timp, comunitatea locală s-a mobilizat pentru a avea grijă de cei doi copii minori ai Roxanei, încredințați temporar Serviciilor sociale din cadrul primăriei. Consilierul local Mara Rosaria Picariello a organizat împreună cu prietenele Roxanei și cu mamele celorlalți copii mai multe acțiuni de solidaritate, pentru a le asigura celor doi băieți tot ceea ce au nevoie, cu speranța că mama lor va reveni acasă cât mai curând și îi va putea îmbrățișa.

Pentru ei, Roxana mergea în fiecare zi 20 de km dus-întors cu bicicleta la serviciu, uneori și noaptea târziu sau pe ploaie, vânt și vreme rea, mereu purtând vesta reflectorizantă pentru a se asigura că nu i se va întâmpla nimic rău și va ajunge cu bine la copiii ei. „O mamă impecabilă, umilă și îndrăgită de toată lumea”, spun autoritățile administrative italiene despre Roxana.

Carabinierii Companiei Agropoli, îndrumați de căpitanul Fabiola Garello, continuă ancheta în acest caz, încercând să reconstituie dinamica exactă a accidentului, după ce tânăra șoferiță s-a prezentat în mod spontan la unitatea Santa Cecilia pentru a-și spune propria versiune a faptelor.

Distribuie acest articol