Româncă din Italia dată în judecată de soț pe motiv că-l terorizează după ce a aflat că are amantă

O româncă din Italia este acuzată de soț, care a rămas în țară, că îl terorizează și chiar îl bate de circa doi ani de zile, cu complicitatea fiicei lor, după ce au aflat că acesta are o amantă. Bărbatul le-a dat în judecată pe cele două femei, scrie Ziarul Evenimentul, iar cazul a fost dezbătut recent într-un tribunal din Iași, de unde este originară familia.

Potrivit sursei citate, Liviu P. s-a plâns judecătorilor că soția sa, Liliana, împreună cu fiica lor, Loredana, îl terorizează: „Dau dovadă de un comportament violent fizic și verbal”, a scris bărbatul în cererea depusă în instanță.

Liviu le-a solicitat astfel judecătorilor să facă partajarea locuinței familiale și să-i interzică Lilianei orice contact cu soțul ei. În ceea ce o privește pe Loredana, fiica lor, bărbatul cere ca aceasta să fie evacuată din locuință timp de șase luni de zile.

Din declarațiile soțului rezultă însă că cele două femei locuiesc în Italia din anul 2019 și au revenit în țară doar de câteva ori de atunci. El a mai adăugat că, de fiecare dată când se întorc acasă, ele fac scandal, mai ales după ce au aflat că și-a găsit o amantă.

La începutul acestui an, a mai declarat bărbatul în instanță, a fost nevoit să cheme poliția deoarece Liliana și Loredana voiau să-l bată. Polițiștii interveniți la fața locului au găsit liniște și pace în locuința familială, motiv pentru care nu au putut lua nicio măsură.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În luna iunie din acesta an, în schimb, cele două femei l-au scos afară din casă, obligându-l astfel să stea în chirie cu amanta sa timp de o lună. Din acest motiv, reclamantul solicită ca soția și fiica să-i plătească suma de 200 de euro pentru acea perioadă, contravaloarea chiriei.

Femeile au plecat înapoi în Italia între timp, iar Liviu a trăit liniștit, împreună cu amanta lui, circa trei săptămâni. La data de 25 iulie 2022 însă, Liliana l-a sunat și l-a anunțat că în câteva ore va ajunge în Iași, cu avionul.

La aflarea veștii, bărbatul s-a enervat și a devastat locuința familiei, distrugând ușile de la încăperi. Apoi s-a calmat. Liliana lui a făcut și ea o criză de nervi când a găsit apartamentul distrus, iar cei doi soți s-au certat apoi toată noaptea și a fost nevoie din nou de intervenția poliției pentru a calma spiritele.

Intrigați de toată aceste poveste, judecătorii ieșeni l-au întrebat pe Liviu P. de ce nu a depus nicio plângere în penală în acești doi ani în care spune că a fost atât de terorizat de soție și fiică. El a dat din umeri însă. Magistrații au decis apoi, prin sentința emisă marți, 2 august 2022, să-i respingă solicitarea cu privire la ordinul de protecție, precum și celelalte pretenții.

Distribuie acest articol