Româncă din Italia găsită de vecini moartă în casă. În altă încăpere zăcea inconștient soțul său

O femeie română în vârstă de 63 de ani, rezidentă la Bologna, și-a pierdut viața în casa de vacanță a familiei, din localitatea Zocca, unde era împreună cu soțul său italian. Bărbatul a fost găsit și el inconștient, într-o altă încăpere. Cei doi au suferit o intoxicație cu monoxid de carbon, scrie Modena Today.

Tragedia s-a petrecut în timpul nopții de sâmbătă spre duminică, 31 ianuarie. Femeia română se numea Luminița Gogoi și era căsătorită cu un bărbat italian. Cei doi locuiau la Bologna, dar în aceste zile se aflau în casa de vacanță din localitatea Zocca, provincia Modena, din Emilia-Romagna, unde mergeau des pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână. Un vecin a intrat în casă, unde a descoperit corpul fără viață al femeii și pe cel al soțului, care zăcea inconștient în altă cameră.

Bărbatul a fost dus la spitalul din Fidenza pentru a fi tratat într-o cameră hiperbară, care implică respirarea de oxigen pur.

Conform celor constatate de carabinierii și pompierii care au sosit la fața locului, intoxicația s-a datorat unei scurgeri de monoxid de carbon, probabil din cauza unui defect al centralei de încălzire cu gaz. Vor fi necesare investigații minuțioase pentru a se stabili cu exactitate cauzele care au dus la scurgerea de gaz.

Procurorul a deschis o anchetă și a ordonat autopsia corpului neînsuflețit al conaționalei noastre.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Distribuie acest articol