Româncă din Italia hărțuită și amenințată de iubitul cunoscut pe Facebook. „A încercat să mă arunce în râul Po’”

O româncă din Italia, în vârstă de 30 de ani și rezidentă la Cremona, în Lombardia, și-a denunțat fostul iubit după ce acesta din urmă a încercat să o arunce într-un râu, în urma unor discuții aprinse.

Potrivit ziarului Liberta’, fostul iubit al femeii, de naționalitate română și el, de aceeași vârstă cu ea și rezident tot la Cremona, a fost trimis în judecată, iar în cursul zilei de ieri, 27 mai 2022, femeia a depus mărturie în tribunal împotriva acestuia.

Din cele declarate de conaționala noastră reiese că aceasta îl cunoscuse pe bărbat pe Facebook și, după ce s-au văzut și față-n față, au decis să înceapă o relație.

„Părea un băiat liniștit”, i-a spus judecătorului tânăra româncă.

„În schimb, după câteva săptămâni, a început să mă amenințe. M-a și avertizat, într-un mesaj vocal trimis pe telefon, că mă va omorî și mă va face bucăți”, a mai adăugat ea.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Femeia a fost nevoită astfel să schimbe chiar și locuința, de teamă că iubitul ei îi va face rău, dar l-a denunțat și la carabinieri, după ce acesta „a încercat să mă arunce în râul Po’ de pe un pod”, conform celor declarate de victimă.

Distribuie acest articol