Româncă din Italia învinuită pe nedrept că a înșelat statul italian

O româncă în vârstă de 32 de ani, acuzată că a primit venitul de cetățenie cu ajutorul unor declarații false, a fost judecată de Tribunalul din Sciacca (Sicilia) și declarată nevinovată de judecătorul Alberto Davico, informează risoluto.it.

Românca a declarat că în ultimii 10 ani a fost rezidentă în Italia așa cum prevede una dintre condițiile impuse pentru a beneficia de ajutorul social numit „venit de cetățenie”, dar pentru că între timp își schimbase numele declarația ei nu rezulta ca fiind reală. Ea a fost învinuită de declarații mincinoase și i s-a suspendat plata ajutorului social începând cu luna mai 2021.

Se numește Loredana Chiriac și a fost chemată în fața instanței de judecată acuzată că a comunicat la INPS (Institutul de Protecție Socială) date care nu sunt conforme cu realitatea. O condiție pentru a primi venitul de cetățenie (reddito di cittadinanza) este să fii rezident în Italia de cel puțin 10 ani, iar Loredana a îndeplinit această condiție deoarece se află în această țară din anul 2008.

În prima perioadă a șederii sale în Italia a purtat numele soțului român cu care era căsătorită, dar ulterior a divorțat și a trecut la numele avut anterior. Astfel, cu numele actual, românca nu mai rezulta rezidentă în Italia din 2008, cu toate că se trata de aceeași persoană, dar cu două nume diferite.

Cu ajutorul avocatului Calogero Santangelo a dovedit că acuzația adusă era nefondată. Avocatul italian a cerut și obținut sentința de divorț eliberată de Judecătoria Măcin, județul Tulcea, cu ajutorul căreia a dovedit nevinovăția româncei noastre.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI