Româncă din Italia mândră de copilul ei: Aici îi pot oferi un viitor mai bun băiatului meu

Un text deosebit de sincer și emoționant ne-a atras atenția în grupul Facebook, Rotalianul – Revista românului din Italia, unde o femeie română, Monica Toth, a scris:

«Sunt și eu „badantă”, dar lucrez de 7 ani doar în tură de noapte. Acum 10 ani lucram la fix, în posturi un pic mai grele, cu bătrânici cu demență și Alzheimer, nu a fost nici foarte greu, dar nici ușor,nu m-am plâns niciodată și cred că am avut parte de familii bune în general, dar sincer și de una mai puțin bună. Am lucrat cu plăcere și chiar m-am atașat tot timpul de „nonninele” (bunicuțele – n.r.) mele, am înțeles că răutățile lor erau de fapt consecințele bolii, că nu era vina lor. Am lucrat cu drag și mult dor până am reușit să-mi aduc familia lângă mine. Soțul meu lucrează aici, fiul meu de 15 ani este în clasa a șaptea la școală. Chiar dacă îi am lângă mine, am decis să continui să lucrez de noapte, pentru ca să-i pot oferi fiului meu tot ce are nevoie pentru a studia și a face un sport și bineînțeles după merit, să îl răsplătesc cu ceea ce își dorește, în limita posibilităților. Sunt fericită aici în Italia, îmi iubesc munca și o fac cu mult drag, am o familie fericită, un copil cu un viitor promițător, care sincer în țară cu greu i l-aș fi putut oferi. Vă asigur că nu sunt nici deprimată, nici nemulțumită de munca mea sau de viața pe care o duc.
Băiatul îmi oferă multe satisfacții, face Karate de 3 ani, a câștigat multe medalii, 14 de aur și 2 de argint. Două locuri I la regionale, 1 aur și un argint la naționale și locul 1 la Cupa Italiei. Sunt foarte mandră de el și anul acesta se pregătește pentru campionatul Italiei. Regretul meu este că nu reprezintă România, țara lui.»

Daniel, 15 ani, campion de karate în Italia

Am vrut să aflăm mai multe și Monica ne-a povestit că Daniel s-a născut în România în urmă cu 15 ani. La vârsta de 9 ani a venit în Italia alături de mama și tatăl său și a trebuit să înceapă să studieze de la clasa I pentru a învăța limba italiană.

S-a integrat foarte bine și ușor în noua societate, în șase luni vorbea limba și era liderul clasei. Își făcuse o mulțime de prieteni fiind un caracter vesel și ambițios. La școală a obținut încă de la început rezultate foarte bune, primind numai note de 9 și 10, astfel încât în clasa a IV-a ca să recupereze anii de școală din România a făcut 2 ani în 1, cu un examen pentru a intra în clasa a VI-a. În prezent Daniel este în ultimul an gimnazial când va susține un examen final pentru a intra la liceul cu profil sportiv.

A început să practice karate acum aproape 3 ani în urmă. Acest sport i-a adus multe bucurii și satisfacții, Daniel a câștigat la competițiile la care a participat 14 medalii, 12 de aur și 2 de argint.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
Daniel, 15 ani, medaliat la karate în Italia

„Noi suntem oameni modești” ne-a mărturisește Monica „eu lucrez ca ‘badantă’, tatăl constructor și astfel Daniel a beneficiat inițial de un curs gratuit de șase luni. Antrenorul lui văzând că băiatului îi place foarte mult și e talentat, l-a luat sub aripa lui, ajutându-l foarte mult. Niște oameni deosebiți, la care el le mulțumește aducându-le satisfacții și câștigând premii la competițiile la care participă.”

Când Daniel merge în deplasare, părinții săi îl însoțesc și îl susțin mereu, fiecare cum are liber de la serviciu.

Pe viitor, lui Daniel i-ar place să devină carabinier sau să lucreze în poliție, „cum de fapt sunt cam toți antrenorii cu care practică acum karate”, a precizat mama tânărului adolescent român.

Distribuie acest articol