Româncă din Italia obligată de soțul italian să se prostitueze. „Avea viciul jocurilor de noroc”

Un bărbat italian din localitatea Civita Castellana, provincia Viterbo din Lazio, este judecat de autoritățile locale după ce și-a obligat soția, o tânără româncă de 30 de ani, să se prostitueze.

Banii proveniți din această activitate ajungeau toți pe mâna italianului, care-i cheltuia apoi pe jocuri de noroc și alte vicii.

„Le cerea clienților între 50 și 100 de euro pe prestație și lua el toți banii. Uneori veneau acasă la noi și alteori veneau ei să mă ia de acasă sau mă ducea el la locația lor. Această situație a durat circa șase luni”, a mărturisit românca în tribunal, citată de ziarul local Corriere di Viterbo.

Conaționala noastră spune că în acele momente nu era conștientă de ceea ce făcea, dar, în cele din urmă, a găsit curajul să-l denunțe, ajutată fiind chiar de copiii bărbatului.

„Mă obliga să mă prezint îmbrăcată sumar. Nu-mi dădeam seama de ceea ce făceam. Nu mai eram eu. Mă simțeam murdară”, a mai adăugat victima.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Toți banii încasați din raporturile intime, pe care femeia română le avea cu clienții, intrau în buzunarul soțului, iar acesta îi folosea pentru a-și satisface viciile.

„Avea viciul jocurilor de noroc și fuma iarbă. Când încercam să-i spun că nu mai eram dispusă să mă culc cu alți bărbați, mă bătea și mă insulta, spunând că sunt «țigancă». Odată mi-a pus cuțitul la gât, dar a intervenit fiul lui. Apoi m-a lovit cu pumnii și picioarele, m-a luat de păr și m-a târât pe jos”, a mai spus românca în fața judecătorului.

Disperarea femeii, în urma acestei oribile experiențe, a făcut-o să încerce și să-și pună capăt zilelor.

„Am încercat să mă sinucid, înghițind pastile. Certurile se petreceau chiar și în fața fiilor săi. Fiica lui m-a ajutat în momentele grele și m-a convins să-l denunț, dar apoi am retras plângerea”, a mai spus victima.

Judecătorul l-a audiat în acest caz și pe comandantul carabinierilor din localitatea citată mai sus care a spus:

„Din păcate, ne aflăm în fața unei situații de degradare socială în care el a exploatat disperarea femeii. Tânăra a venit la noi pentru a-și retrage plângerea, dar, pentru a ne demonstra că spunea adevărul, ne-a dus acasă la ea și de sub canapea a scos o agendă în care erau trecut numele tuturor clienților. Am pus agenda sub sechestru, iar soțul a fost arestat între timp. Așa am început să anchetăm cinci bărbați pe care i-am interogat pentru a avea mai multe informații concrete”.

Următoarea înfățișare la proces va avea loc la data de 24 noiembrie 2022, când vor fi audiați alți martori din partea acuzării, mai scrie sursa citată.

Sunteți victimă sau martor la scene de violență domestică?

Vă reamintim datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;
  • sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri/poliție din localitatea dumneavoastră.
Distribuie acest articol