Româncă din Italia plecată de 28 de ani din țară: „Am fost acasă să îmi îngrop tatăl, m-am îngrozit de câtă șpagă mi s-a cerut”

Sunt o româncă originară din București, plecată în Italia din cauza situației economice precare din România. Am sperat dintotdeauna că situația din țară se va schimba, că va fi eliminată corupția și românii vor putea trăi liniștiți în țara lor. Am avut însă neplăcuta experiență de a vedea cu ochii mei ce înseamnă corupția și la ce nivel a ajuns aceasta între timp.

Împreună cu tatăl meu am luptat la Revoluția din 1989, ambii avem certificat de români
participanți la Revoluție. Aveam 20 de ani atunci și am participat la Revoluție pentru a
înlătura comunismul cu o puternică dorință ca România să devină o țară în care să putem fi liberi și să avem cu toții un nivel de viață decent.

În urmă cu 28 de ani am plecat în străinătate pentru a-mi putea clădi un viitor, așa cum
au făcut milioane de români de-a lungul timpului. Atunci când am plecat, am sperat că
viitorul va aduce binele și în România. Familia mi-a rămas în țară, astfel că atât prin ei, cât
și prin munca mea, am avut întotdeauna legătură cu România, am fost la curent cu tot ce
se întâmplă acolo.

Așa am aflat că România este mâna unui sistem de corupție și șpagă, care transformă oamenii în niște scalvi buni de plată. Când citeam diversele articole din ziare despre corupția și șpaga din România, nu credeam că este chiar așa cum scrie. Efectiv, refuzam să cred că se poate ca țara asta să fi ajuns atât de rău!

În cursul lunii ianuarie 2019, am ajuns ziua în care am înțeles că în România nimic nu s-a schimbat, cel puțin nu în bine

Corupția în România este la nivel foarte înalt! Mă întreb, oare chiar nu vedeți ce se întâmplă cu țara noastră? Iar dacă vedeți și totuși nu faceți nimic să împiedicați asta, să vă fie rușine, pentru că aceste fapte de corupție și șpagă există de aproape 30 de ani de la Revoluție! Asta nu demonstrează altceva decât că din acești bani sunt „hrăniți” cei care ar trebui să controleze aceste lucruri, să le extirpeze. Treziți-vă, dragi români, am luptat pentru o Românie liberă! Dacă lucrurile nu se vor schimba, vom deveni sclavi în propria țară!

Tatăl meu a decedat în ianuarie 2019

Am mers acasă, în România, pentru a-l înmormânta iar asta a fost ocazia care mi-a deschis ochii să văd cum este cu adevărat țara mea, pe care am fost obligată de circumstanțe să o
părăsesc. În 30 de ani, lucrurile s-au schimbat în mai rău. Acum, corupția se regăsește
în orice domeniu, inclusiv în sănătate și în religie.

Credința a încetat să mai existe sub semnificația sa ideologică, transformându-se într-o
adevărată industrie a corupției. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că a crede în religia ta, a
merge la Biserică și a crede în Dumnezeu, constă în a da mii de lei șpagă pentru a îngropa
un creștin și a avea parte de slujbele necesare de înmormântare.

În România, credința a ajuns baza corupției și a șpăgii. Nu poți să îi oferi părintelui tău o
slujbă de înmormântare creștină, dacă nu scoți din buzunar mii de lei! Să le fie rușine
tuturor celor implicați în acest proces! Rușine! Începând de la spitale, la morgă și încheind
cu preoții, să le fie rușine pentru modul în care operează în astfel de situații tragice!

Oricine își dorește să îi ofere părintelui o slujbă de înmormântare care să îl treacă din
această lume într-un mod demn de un credincios. Însă, din cauza instituțiilor implicate,
familiile sunt nevoite să scoată sume enorme de bani din buzunar pentru a-i îngropa pe cei dragi. De parcă nu este suficientă durerea pricinuită de pierderea cuiva drag, mai sunt puși și în situația de a înfrunta crunta corupție din țară!

În special sunt extrem de revoltată pe preoți, pe comportamentul lor. Au uitat că îl slujesc pe Dumnezeu și tot ce îi interesează sunt doar banii. Se îmbogățesc cerând sume exorbitante de la populație, sume pe care le bagă în buzunarele proprii! Preoți care umblă cu mașini de lux, fac călătorii și excursii în țări exotice și își construiesc vile cu banii oamenilor. Nici cei care gestionează cimitirele nu sunt mai prejos decât preoții, împreună, sunt o adevărată industrie și mafie a morții!

Preotul a venit beat la slujba de înmormântare

Tatăl meu era decedat, iar noi așteptam să vină preotul, pentru slujba de priveghi. Preotul
a ajuns mort de beat, atât de beat încât se clătina pe picioare, de parcă un vânt puternic
l-ar fi mișcat dintr-o parte în alta. Până și limba i se plimba fără sens în gură. De menționat
că a venit îmbrăcat în haine civile. A scăpat ca prin miracol să nu fie linșat de către
familia tatălui decedat și a celor veniți pentru slujbă.

Neputând accepta serviciile unui preot beat, am fost nevoiți să căutăm un alt preot care
să oficieze slujba. Acesta, aflând situația noastră urgentă, ne-a cerut o sumă de bani enormă pentru a veni, însă fără să ne dea vreo chitanță pentru suma achitată. Și mă întreb, oare unde sunt controalele din partea Mitropoliei Române și din partea organelor competente, ale ANAF-ului?!

Este ireal să vezi preoți care vin la slujbă în mașini Porche Cayenne. Suntem învățați că
Iisus Hristos era sărac și smerit, însă preoții înoată în bogăție – o bogăție de care se
bucură din banii luați de la populație. Preoții conduc mașini de lux, în timp ce ne spun
nouă, celor de rând, că Iisus a intrat în Ierusalim pe un măgar. Unde mai este acum
credința? Unde este smerenia care ne este predată de religie?

Dar, mai presus de toate, gândindu-mă la toți banii pe care a trebuit să îi dăm preoților și
conducerii cimitirului, mă întreb ce fac oamenii care nu au bani. Lasă persoana decedată
în fața Bisericii sau a Primăriei? Sau lasă persoana decedată, pur și simplu, în mijlocul străzii? Pentru că, sincer, sumele pe care le-am plătit noi pentru înmormântarea tatălui nostru nu sunt accesibile tuturor, am dat salarii întregi pentru această înmormântare!

Am ajuns la concluzia tristă că înmormântarea din România s-a transformat într-o industrie a morții din care unii se îmbogățesc de pe urma persoanelor decedate. Rușine corupților și rușine celor care închid ochii la toată această situație tragică!

Maria Bîrsan – Italia. Expert în internaționalizarea întreprinderilor

 
 
Formația Ritmix din Torino