O româncă a fost condamnată în Italia la 24 de ani de închisoare pentru uciderea fostului concubin, un avocat italian

Onoranze Funebri Alina

Mioara Bascoveanu a fost condamnată în Italia la 24 de ani de închisoare pentru uciderea fostului său concubin, avocatul Giuseppe Cardoselli, pe care l-a înjunghiat în seara zilei de 29 octombrie 2019 în timp ce se afla în biroul său de avocatură din localitatea Anzio (Lazio).

Instanța de judecată nu a confirmat pedeapsa cu închisoarea pe viață solicitată de procuror, a decis că pentru Mioara vor fi suficienți 24 de ani petrecuți după gratii. Avocata femeii a declarat despre clienta sa că a acționat la furie pentru că „îi era frică să nu-și piardă fiicele”, scrie Fanpage.

- Continuarea articolului după publicitate -

Giuseppe Cardoselli avea 57 de ani și biroul său era situat pe via Ardeatina.

Românca a avut o relație de concubinaj cu avocatul italian și aveau împreună două fetițe, de 5 și 9 anișori. De ceva timp trăiau despărțiți și se luptau pentru custodia fetelor, se certau des și uneori destul de violent, între ei existând mai multe denunțuri reciproce.

În seara tragediei s-au întâlnit pentru a discuta, dar discuția s-a transformat în ceartă și totul a luat o întorsătură dramatică. La un moment dat Mioara a scos un cuțit pe care îl adusese de acasă și l-a înjunghiat pe bărbat în gât, apoi a continuat să îl lovească în abdomen și în spinare. Medicul legist a numărat 17 lovituri de cuțit pe trupul neînsuflețit al bărbatului.

Mioara Bascoveanu, condamnată în Italia la 24 de ani de închisoare pentru uciderea fostului concubin

Giuseppe a murit din cauza sângerării masive. Femeia a sunat ea însăși la 112 și la fața locului a sosit o ambulanță, dar echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a-l salva pe italian.

Avocata româncei, Itana Crialesi, a anunțat intenția de a merge mai departe cu procesul la Curtea de Apel. Ea a spus că ceea ce a determinat-o pe Mioara Bascoveanu să-și omoare fostul partener a fost „teama de a-și pierde cele două fiice, starea de abandon material și moral pe care o resimțea după despărțirea de bărbat și o puternică depresie.”

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos

Publicitate
Susține publicația noastră!