O fostă badantă româncă din Italia a ajuns în scaunul cu rotile după ce i-a fost amputat piciorul stâng

O româncă în vârstă de 49 de ani, care a lucrat mult timp în Italia ca îngrijitoare de bătrâni, a ajuns de patru luni într-un scaun cu rotile, după ce i-a fost amputat piciorul stâng din cauza unei boli congenitale numită spina bifida, relatează BZI.

Se numește Iuliana Bilă și locuiește în comuna Valea Seacă din județul Iași. Din nefericire, cu patru luni în urmă a trebuit să accepte ca piciorul stâng să-i fie amputat, iar de atunci este nevoită să se descurce cu o pensie de 1.000 de lei, din care mare parte se duc pe pansamente și medicamente.

Iuliana Bilă. Sursa foto: BZI

Pentru a se ridica din scaunul cu rotile și a duce o viață cât de cât normală, Iuliana are nevoie de o proteză, dar costurile sunt mult peste posibilitățile sale economice.

Până în urmă cu câțiva ani boala nu s-a manifestat. Iuliana a lucrat mult timp în Italia, având grijă de persoane vârstnice sau bolnave. Acolo au apărut primele semne ale bolii, când s-a trezit cu o bătătură la piciorul stâng, care a început să se infecteze.

„De la gleznă nu-mi mai simțeam piciorul. Dar bătătura respectivă s-a infectat, pentru că nu am simțit-o. A ajuns la os și m-am operat acum cinci ani, în Italia, pentru că acolo lucram.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ulterior am revenit în țară. Am stat un an acasă și a fost totul normal. Se vindecase operația. M-am angajat la Delphi, la Iași și din cauza bocancilor pe care îi purtam mereu s-a desfăcut operația și s-a format o altfel de bătătură. Am încercat să o vindec, dar nu s-a putut. S-a făcut mult mai mare…”, a povestit Iuliana Bilă.

Pe data de 26 iulie a acestui an s-a operat, iar piciorul nu a mai putut fi salvat. De atunci, își petrece zilele într-un scaun cu rotile, iar singura posibilitate să se miște „pe picioarele ei” ar fi o proteză, dar costă 2.000 de euro.

Iuliana Bilă. Sursa foto: BZI

Din nefericire, Iuliana nu își permite o astfel de cheltuială. „Am o pensie de 1.000 de lei, 300 de lei costă pansamentele și medicamentele necesare, mai am și o rată pe care am apucat să o fac înainte să se întâmple asta, fiindcă n-am știut ce va urma”, a spus femeia.

Este încadrată într-un grad de handicap care nu îi permite să aibă un însoțitor, iar soțul și copilul ei sunt singurul ajutor.

„Sunt într-o situație mai grea, pentru că din puținii bănuți pe care îi avem trebuie să trăim. Pensia mea se duce pe medicamente și rată. Iar salariul soțului merge pe mâncare, facturi, cele necesare copilului la școală, bani de navetă și nu e ușor.

Cea mai mare dorință și nevoie ar fi să reușesc să strâng bănuții aceștia, 2.000 de euro, pentru a-mi putea cumpăra proteza, ca să mă pot deplasa. Am trei săptămâni de când n-am ieșit din casă. Nu știu cum aș putea să fac rost de 2.000 de euro. Nici dacă n-aș mânca trei ani n-aș reuși să strâng!”, a mai spus Iuliana.

Muncitoare, responsabilă și mereu activă, fosta îngrijitoare româncă speră ca oameni cu suflet bun să o ajute să-și cumpere proteza necesară, pentru a-și putea continua viața într-o manieră decentă.

„Îmi este rușine, pentru că mereu am fost cea care a ajutat. N-am vrut să știe nimeni de asta, dar nu pot să fac față costurilor uriașe pentru a-mi cumpăra proteza. Dacă aveam bănuții aceștia, n-aș fi vrut să știe nimeni.

Nu mă simt bătrână sau neputincioasă și mi-aș dori să fiu în putere, să fac orice. Am fost un om atât de activ și-mi doresc lucrul acesta până la finalul vieții. Nu-mi place să mă plafonez așa, dar nu-am avut de ales”, a mai adăugat femeia.

Persoanele care doresc să o ajute o pot face donând direct în contul ei, pe numele Bilă Iuliana: RO88BUCU1791036214063, monedă RON.

Distribuie acest articol