Româncă în Italia: „Lucrez ca badantă, dar nu-mi ajung banii. Mă prostituez ca să-mi ţin fata la facultate”

Valentina Furlanetto, jurnalistă la Radio 24 – Il Sole 24 Ore a publicat recent o carte în care vorbește despre noile forme de sclavie, subtile și uneori chiar legale, din societatea italiană.

Noi schiavisti. Come siamo diventati complici dello sfruttamento di massa(Noi, stăpânii de sclavi. Cum am devenit complici ai exploatării în masă) este o carte-investigație, plină de mărturii ale imigranților care muncesc în carierele de piatră, în agricultură și la fermele de creștere a animalelor, pe șantierele navale sau în casele italienilor ca lucrători casnici.

Cartea „Noi schiavisti. Come siamo diventati complici dello sfruttamento di massa”, de Valentina Furlanetto

Munci plătite de cele mai multe ori sub limitele impuse de lege, lucrători fără un contract de muncă, exploatați și subjugați din cauza neajunsurilor și necesităților la care nu reușesc să facă față.

Publicația Tag43 a publicat un extras din capitolul dedicat îngrijitoarelor. Manuela este din România, Lilia din Republica Moldova. Femei care își povestesc experiența de viață trăită ca „badante” în Italia.

- Continuarea articolului după publicitate -

Manuela a plecat din Sighișoara și a ajuns în Italia în anul 2006

„Sunt româncă, am 52 de ani, lucrez ca îngrijitoare pentru suma de 1.000 de euro, care nu-mi ajung”, declară ea în carte. „La București e fetița mea, fiica mea, singurul motiv pentru care trăiesc. Are 20 de ani, frecventează cursurile Universității și am nevoie de bani ca să-i trimit. Din acest motiv, pe lângă faptul că lucrez ca îngrijitoare, mă și prostituez.”

Ea își amintește cu tristețe de toate problemele pe care a trebuit să le înfrunte atunci când s-a hotărât să plece la muncă în Italia:

„Aveam 38 de ani și n-aveam bani pentru fiica mea care era în clasa întâi” – spune ea stând pe o bancă la gara centrală din Milano. „Soțul meu era bețiv, își pierdea tot timpul locul de muncă, am plecat de acasă și m-am întors la mama mea, împreună cu fetița, dar nu m-am putut întreține.

- Continuarea articolului după publicitate -

O cunoștință de-a mea mi-a spus că știe un intermediar, un traficant, care ne poate duce în Italia, la muncă. Tipul ăsta ne-a oprit banii din primele patru sau cinci luni de salariu, a trebuit să-i achităm cheltuielile de călătorie și să-i plătim locul de muncă.”

Din acel moment, pentru Manuela a început o adevărată odisee a muncii de badantă, cu muncă grea, hărțuire și umilință.

Ultima familie la care a lucrat i-a făcut contract de muncă în regulă dar, odată cu pandemia, „fiica doamnei și-a pierdut slujba și pentru că nu mai lucra avea ea grijă de mama sa, prin urmare am trecut la jumătate de normă și acum câștig mai puțin. Nu o judec, nici pentru ea nu este un moment prea ușor, o înțeleg. Dar acum am mari probleme”, ar fi spus Manuela care își ține fata la facultate practicând pe lângă activitatea de îngrijitoare și prostituția.

Lilia Bicec lucra în Moldova ca jurnalistă și a plecat în Italia în anul 2000

- Continuarea articolului după publicitate -

Lilia Bicec s-a născut la Viișoara, în 1965 și a absolvit jurnalismul la Universitatea de Stat din Chișinău, în anul 1989. În Moldova lucra pentru revista Lunca Prutului și era plătită cu mai puțin de 100 de euro pe lună. Nici căsnicia ei nu era una tocmai înfloritoare, soțul era bețiv, nu muncea și o bătea.

„Am plecat pe 13 decembrie 2000, de Santa Lucia. Era în zori, mi-am sărutat copiii, pe Cristina (10 ani) și Stasi (8 ani), care dormeau în paturile lor și am închis ușa. Nu știam când îi voi revedea, speram să fiu plecată un an, am fost departe de ei 11”, a povestit Lilia.

În Italia a lucrat ca îngrijitoare, iar de primul ei loc de muncă își amintește:

„Au fost ani grei, de umilință profundă, am dormit pe hol, în frig, fără lumină și încălzire. La cină doamna pe care o îngrijeam, o bătrână de 89 de ani, îmi dădea niște pâine și jumătate de măr pentru că făcea calculele și dacă îmi dădea un măr întreg ar fi costat-o prea mult. Eram prizonieră, pentru că eram ilegal, așa că nu aveam nicio modalitate de a spune nimic, de a protesta sau de a-mi revendica drepturile.”

- Continuarea articolului după publicitate -

Povestea ei este similară cu cea a altor femei, române, moldovene sau ucrainene. „O prietenă de-a mea, Veronica, mi-a spus cum persoana pe care o îngrijea îi număra macaroanele din farfurie”, a spus Lilia. „Devenisem slabă și tristă. Eram jurnalistă, absolventă de facultate, dar aveam o slujbă umilă și prost plătită. Eram inteligentă, dar nu vorbeam și nu scriam bine limba, era frustrant.

M-am simțit vinovată pentru că nu puteam să le ofer financiar copiilor ceea ce își doreau, în afară de faptul că eram departe de ei. Le-am scris scrisori lungi pe care nu le-am trimis niciodată.”

Peste ani, Lilia Bicec a scris cartea „Dragii mei copii, vă scriu”, pe care a dedicat-o Cristinei și lui Stasi.

Susține publicația noastră!

SUSȚINE PUBLICAȚIA NOASTRĂ

Mai multe articole mai jos