Româncă întoarsă din străinătate, a încercat să mituiască un polițist cu 20 de euro. Pedeapsa primită de femeie

O tânără din Motru, angajată în străinătate și revenită în țară pentru a petrece vacanța alături de familie, a fost condamnată la un an și patru luni de închisoare cu suspendare, plus muncă în folosul comunității, pentru tentativa de a mitui un polițist rutier din Gorj cu suma de 20 de euro.

Potrivit site-ului GorjOnline.ro, incidentul s-a petrecut la data de 11 decembrie 2023, când femeia a fost oprită în trafic pentru un control de rutină, care a dezvăluit defecțiuni la vehiculul său.

În încercarea de a evita sancțiunile și reținerea certificatului de înmatriculare, femeia, care este angajată în Germania, a oferit bani ofițerului, care a raportat imediat incidentul Direcției Generale Anticorupție, utilizând dovezi video captate de bodycam.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat rapid ancheta, iar la data de 27 decembrie, tânăra a fost trimisă în judecată pentru dare de mită.

Judecătorii au decis pedeapsa după ce femeia și-a recunoscut fapta, beneficiind astfel de un proces accelerat.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

În plus față de suspendarea sentinței, ea trebuie să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie la Direcția Publică de Patrimoniu Târgu Jiu, fie la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Târgu Jiu, sub supravegherea unui termen de doi ani.

Distribuie acest articol