Româncă moartă în Italia după ce a fost lovită la cap de oglinda unei mașini care a trecut pe lângă ea

Tragedia s-a petrecut în seara zilei de duminică, 26 iunie 2022, în localitatea Monserratto din provincia Cagliari, în Sardinia (Sardegna), unde o femeie de naționalitate română, în vârstă de 49 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier.

Potrivit publicației locale Sardinia Post, era circa ora 22:30 de ieri seară când conaționala se îndrepta pe jos spre casă, mergând pe marginea Străzii Statale 387, în direcția spre localitatea Quartu Sant’Elena.

Ajunsă în dreptul kilometrului 7 de pe strada menționată mai sus însă, românca de 49 de ani a fost lovită în zona capului de oglinda unei dube care trecea pe lângă ea.

Șoferul mașinii s-a oprit imediat și a solicitat o ambulanță la fața locului, dar personalul medical intervenit nu a putut face altceva decât să constate decesul femeii, în ciuda tuturor încercărilor de resuscitare.

La locul tragediei au intervenit în scurt timp și carabinierii pentru investigațiile de rigoare și pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut accidentul.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La finalizarea investigațiilor, trupul neînsuflețit al româncei a fost dat în grija familiei pentru organizarea funeraliilor, mai precizează presa locală.

Distribuie acest articol