Româncă moartă în Italia după ce a fost supusă unei operaţii de micşorare a stomacului

O româncă în vârstă de 58 de ani, rezidentă la Scicli, în Sicilia, a murit pe data de 8 aprilie, după ce a fost supusă unei operaţii de micşorare a stomacului, pentru a slăbi, la o clinică privată din Catania.

Nu se cunosc încă motivele care au dus la decesul conaționalei noastre, iar Procuratura din Catania a deschis o anchetă cu ipoteza de omor din culpă și vătămare corporală foarte gravă, informează Ragusa Oggi.

Florentina Gruia avea o greutate mult peste valorile normale și astfel a decis să se supună unei intervenții chirurgicale pentru a slăbi. Din nefericire, a doua zi după operație a murit din cauze încă necunoscute.

Femeia a decedat în timp ce era pe autostradă, în mașină, cu fiica sa care venise să o ia de la clinica respectivă și să o ducă acasă.

După moartea femeii, fiica a depus o plângere la unitatea de carabinieri din Donnalucata, cerând autorității judiciare să facă lumină pe deplin asupra incidentului prin trimiterea în judecată a celor vinovați.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Procurorul Valentina Botti a deschis o anchetă cu ipoteza de omor din culpă și vătămare corporală foarte gravă.

Chirurgul care a efectuat intervenția chirurgicală a fost înscris în registrul suspecților. Potrivit membrilor familiei, femeia a fost externată înainte de ora stabilită.

Distribuie acest articol