Româncă moartă în Italia în timp ce traversa strada cu bicicleta. Cornelia se îndrepta spre al doilea loc de muncă

O femeie de naționalitate română în vârstă de 55 de ani a murit în după amiaza de vineri, 22 aprilie, după ce a fost victima unei coliziuni între două autoturisme la Fiumicino, lângă Roma. Conaționala noastră traversa strada pe lângă bicicletă când a fost lovită de un autoturism care la rândul lui a fost tamponat de un altul, informează Corriere della Sera.

Accidentul a avut loc pe Via dell’Aeroporto, aproape de intersecția cu via Falzarego. Cornelia Erdos ieșise de la primul loc de muncă și se îndrepta spre al doilea unde, din păcate, nu a mai ajuns.

În timp ce traversa strada pe jos, pe lângă bicicletă, a fost lovită de un autoturism Kia cu patru persoane la bord. Șoferul mașinii Kia a văzut-o pe românca noastră și a frânat, dar din spate a fost lovit puternic de un Fiat 500 care în schimb nu a reușit să încetinească și să frâneze la timp. În urma impactului, autoturismul Kia a lovit-o mortal pe Cornelia Erdos.

Fratele femeii a făcut un apel la rețelele de socializare căutând martori la accidentul surorii sale: „Sunt fratele victimei accidentului mortal care a avut loc ieri pe Via dell’A Aeroporto, vă rog, dacă este cineva care a văzut dinamica accidentului să mă contacteze. Mulțumesc!”, a scris Rață Neluț în grupurile cu români din Fiumicino.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Conform publicației Canale Dieci, fratele Corneliei nu a fost bine informat de autorități despre toate detaliile accidentului: „Când am ajuns acolo – a povestit el – am fost informat pe scurt despre fapte, dar singurul lucru pe care l-am înțeles sigur este că cine conducea autoturismul Fiat 500, care a lovit mașina Kia, circula cu o viteză atât de mare încât nici măcar nu a reușit să încetinească.”

La locul accidentului s-au oprit imediat două mașini care circulau pe strada respectivă în acel moment: „Am aflat că într-una dintre cele două mașini care au oprit se afla întâmplător un medic. Aș vrea să-i dau de urmă atât pentru a-i mulțumi (medicul a încercat să-i acorde primul ajutor victimei – n.r.), cât și pentru a-i cere să povestească ce s-a întâmplat, ca martor.”

Rață Neluț a mai precizat că trupul neînsuflețit al surorii sale este în prezent la dispoziția autorităților, dar nu s-a stabilit încă dacă se va face autopsia.

Distribuie acest articol